Intr-o atmosfera destinsa, Dinamo si-a prezentat noul antrenor. Dupa cum se stia inca dinainte de finalul campionatului, cel care ii va pregati pe -caini- spre titlul cu numarul 18 si pentru un drum cat mai lung in Cupa UEFA se numeste Mircea Rednic, care a semnat vineri cu gruparea din Stefan cel Mare un contract valabil pe doi ani, cu optiune de prelungire pentru inca unul.
Dupa un sezon mai putin reusit, in care Dinamo a schimbat nu mai putin de patru antrenori si a prins in extremis un loc care ii permite prezenta in sezonul viitor in preliminariile Cupei UEFA, -alb-rosiii- au intrat intr-o noua etapa. Odata cu venirea lui Mircea Rednic pe banca tehnica se spera ca vor lipsi conflictele interne de la nivelul conducerii si al echipei.
Constructie fara sacrificarea performantei
Pentru prima data dupa mult timp, la Dinamo nu se mai vorbeste despre transferuri masive de jucatori. Conducerea -cainilor- i-a pus la dispozitie lui Rednic o lista cu lotul pe care se va putea baza in urmatorul sezon si cu jucatori a caror dorinta este sa paraseasca gruparea din Stefan cel Mare. In aceasta vara, Dinamo se va desparti de sapte jucatori, urmand ca -Puriul- sa se decida asupra trei-patru jucatori pe care ii vrea in lot pentru sezonul viitor. -Mircea Rednic va avea propriile optiuni de completare a lotului. Vom incerca sa aducem jucatori care-si doresc sa joace si sa-si faca o cariera la Dinamo, nu fotbalisti care considera Dinamo ca pe o rampa de lansare. Nu ne propunem sa construim trecand printr-o groapa de performanta, dar nici sa aruncam cu banii. In sezonul tocmai incheiat s-au cheltuit sume foarte mari, iar rezultatele nu au fost pe masura asteptarilor noastre si nici ale fanilor nostri-, a comentat presedintele Consiliului de Administratie al -cainilor-, Nicolae Badea.
Prin instalarea lui Mircea Rednic pe banca tehnica, conducerea a reusit sa dea si o lovitura de imagine in randul suporterilor, -Puriul- fiind unul dintre jucatorii exponentiali pentru Dinamo in anii *80. Numirea fostilor fotbalisti -alb-rosii- la carma actualei echipe s-a dovedit a fi un lucru cat se poate de intelept, daca tinem cont de performantele pe care le-a reusit Ioan Andone pe banca tehnica a lui Dinamo. -Sunt foarte fericit. De cand eram jucator visam sa antrenez pe Dinamo. Vreau sa am aceleasi performante pe care le-am avut ca jucator cu Dinamo. Am invatat foarte multe de la Mircea Lucescu. Sper sa fie liniste si la nivelul conducerii, si la nivelul echipei. Nu am ezitat deloc, chiar daca am avut oferte mai tentante din punct de vedere financiar. La prima discutie cu cei de la Dinamo am acceptat sa semnez-, a afirmat Mircea Rednic.
Nu vrea jucatori de la Vaslui
Primul jucator care a semnat cu Dinamo este portarul Daniel Tudor, care revine in -Groapa- dupa trei ani. In 2003, Tudor a ajuns la FC Fehervar (Ungaria) pentru 75.000 de dolari. Din cele trei sezoane petrecute in tara vecina, portarul roman a fost ales de doua ori la rand cel mai bun jucator al campionatului pe postul sau.
Printre jucatorii care se afla pe lista lui Rednic se numara Tamas (Spartak Moscova), Prepelita (FC Arges), Ionel Ganea (liber de contract). Alti patru se vor reintoarce in Stefan cel Mare dupa ce le-au expirat imprumuturile la echipele din Divizia A: Pacurar (Gloria Bistrita), Tames (FC National), Scarlatache (Pandurii) si Baltoi (Otelul).
Totusi, Mircea Rednic nu a dorit sa spuna prea multe despre posibilele achizitii, afirmand ca nu are in vedere niciun jucator de la Vaslui. -Nu am in vedere jucatori de la FC Vaslui. Chiar ma bucur pentru Badea si Panait ca au semnat cu Steaua-, a spus Rednic.
Pe 19 iunie este programata vizita medicala, dupa care urmeaza 10 zile de pregatire la Saftica. Pe 29 iunie, Dinamo va pleca intr-un stagiu de 10 zile in Franta, unde va disputa trei meciuri amicale, unul fiind deja stabilit in compania fostei adversare din grupele Cupei UEFA, Olympique Marseille.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















