Home Sport Romancele bulverseaza ierarhia junioarelor

Romancele bulverseaza ierarhia junioarelor

DISTRIBUIŢI

Si in editia din acest an a celui mai puternic turneu pe zgura al anului, juniorii romani au obtinut rezultate care le-au permis sa urce spre fazele superioare ale intrecerii. Surpriza mare, dar extrem de placuta, a fost furnizata de asta data de fete. Fara a fi cotate printre favorite, cele doua reprezentante ale Romaniei au obtinut, ieri, accesul in sferturile de finala! Jucand la aceeasi ora, pe terenuri diferite, ele au avut prestatii excelente. Delia Sescioreanu a depasit-o intr-o maniera entuziasmanta pe Laura Rocchi (Franta): 6-4, 6-2, iar Madalina Goinea a furnizat o mare surpriza eliminand o adversara foarte bine cotata, rusoaica Alisa Kleybanova (cap de serie nr.6): 6-2, 2-6, 6-1.

In turneul de Grand Slam de la Roland Garros, in intrecerea rezervata juniorilor, Florin Mergea a ajuns in turul al treilea, dupa o victorie muncita (6-3, 6-7, 7-5) in intalnirea cu germanul Michail Zverev. Talentatul tenisman roman nu a putut intra insa in sferturile de finala, fiind invins ieri de elvetianul Wawrinka (nr. 5): 4-6, 2-6. Cu toate acestea, pentru Mergea turneul parizian nu s-a incheiat, deoarece, impreuna cu Horia Tecau, continua lupta in proba de dublu, dupa ce in partida din turul 2 au invins, cu 7-5, 6-1, cuplul spaniol Nicolas Almagro/Gimeno Traver.

Probele de simplu rezervate seniorilor au ajuns in faza semifinalelor. La feminin, doar eliminarea americancei Venus Williams a facut ca preconizatul duel dintre -clanul- Williams si reprezentantele Belgiei sa nu mai aiba loc. Singura intrusa este rusoaica Nadia Petrova, care o va intalni in penultimul act pe Kim Clijsters (Belgia/nr. 2), in timp ce pentru celalalt loc din finala se vor infrunta Serena Williams (SUA/nr. 1) si Justine Henin-Hardenne (Belgia/nr. 4). Mult mai imprevizibile au fost rezultatele din sferturile de finala ale concursului masculin, unde outsiderii au patruns in careul de asi. Astfel, olandezul Martin Verkerk il va avea ca adversar pe argentinianul Guillermo Coria (invingatorul lui Agassi), iar spaniolul Tommy Robredo (ieri, 2-6, 3-6, 7-5, 6-2 cu compatriotul sau Alberto Costa) il va infrunta pe invingatorul din partida Ferrero – F. Gonzalez.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.