Pentru prima oara in istoria Cupei Davis, Rusia a castigat finala prestigioasei competitii de tenis, invingand la finele saptamanii trecute reprezentativa Frantei, detinatoarea titlului, cu scorul general de 3-2. Succesul a fot repurtat datorita victoriei din meciul decisiv obtinuta de de Mihail Iujnii in fata lui Paul-Henri Mathieu: 3-6, 2-6, 6-3, 7-5, 6-4, dupa 4 ore si 26 minute de joc de un rar dramatism. Performanta lui Iujnii a fost comparata de capitanul echipei ruse, Samil Tarpisev, cu un -dopaj psihologic-, care ii va permite talentatului tanar jucator sa urce in ierarhia mondiala. -Iujnii este unul dintre primii 20 de jucatori ai lumii, chiar daca el a terminat anul acesta pe pozitia 32 in clasamentul ATP. Totul depinde de cat de mult va munci-, a declarat Tarpisev.
Istoria finalei s-a scris astfel: vineri, Marat Safin l-a invins in primul meci pe Paul-Henri Mathieu cu 6-4, 3-6, 6-1, 6-4, pentru ca Sebastien Grosjean sa restabileasca egalitatea prin victoria asupra lui Evgheni Kafelnikov: 7-6, 6-3, 6-0. Sambata, in meciul de dublu, perechea Fabrice Santoro/ Nicolas Escude a trecut de rusii Kafelnikov/ Safin cu 6-3, 3-6, 5-7, 6-3, 6-4, Franta conducand dupa doua zile cu 2-1. Doar trei tari au reusit sa castige Cupa Davis, dupa ce au fost conduse cu acest scor in finala: Statele Unite in 1902, Franta in 1927 si Australia in 1939, 1953 si 1964. Duminica, Iujnii a fost preferat in locul lui Kafelnikov. Mai intai, Marat Safin a restabilit egalitatea, depasindu-l in doar trei seturi – 6-3, 6-2, 7-6, pe francezul Sebastien Grosjean, iar apoi Iujnii a punctat spectaculos, revenind de la 0-2 la seturi. Fostul presedinte rus, Boris Eltin, a declarat ca a fost sigur de victorie chiar si cand, in ultimul meci, jucatorul rus era condus cu 2-0. -Rusia a castigat pentru prima oara acest trofeu in 99 de ani. Cred ca am fost talismanul acestei echipe-, a spus Eltin.
La randul sau, Marat Safin a spus ca nu se astepta ca Rusia sa obtina victoria: -Evident, ii multumesc lui Mihail pentru acest succes. El a demonstrat ca este un mare jucator de tenis. Este dificil sa explic ceea ce simt, dar pot spune ca este un sentiment mai puternic decat sexul-, a spus Safin.
Jucatorul francez Nicolas Escude a afirmat ca exista zile mai bune si mai rele: -Acesta este sportul. Anul trecut am zambit si ne-am bucurat, insa acum nu am avut noroc-, a apreciat el, in timp ce Fabrice Santoro a declarat ca se gandeste sa continue sa evolueze in echipa de Cupa Davis.
Reprezentativa Frantei va intalni, in luna februarie, la Bucuresti, echipa Romaniei, in primul tur al Grupei Mondiale a Cupei Davis.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















