Naţionala de fotbal a Romaniei a trecut la pas, scor 2-0, de naţionala Turciei şi ne oferă multe speranţe, după jocul prestat, că poate ajunge din nou la un turneu final după o secetă de opt ani. Echipa trimisă în teren de Piţurcă nu a prea reuşit să se descurce în prima repriză, dar a arătat un cu totul alt fotbal după intrările lui Dorinel Munteanu, Nicoliţă sau Claudiu Niculescu. Turcia a părut o echipă oarecare în faţa tricolorilor, pe care îi aşteaptă o deplasare dificilă la Minsk, împotriva Belarusului.
Piţi, în sfarşit mulţumit
Selecţionerul Romaniei s-a declarat mulţumit de travaliul şi de jocul prestat de jucătorii săi, spunand că aşteaptă o partidă cel puţin la fel de reuşită în preliminarii, la Minsk. -A fost un meci trecut cu brio de reprezentativa noastră. Am întalnit o echipă foarte bună, care a avut perioade foarte bune de joc în care noi am suferit, însă pană la urmă, mai ales în repriza a doua, jocul nostru a mers foarte bine şi am caştigat. Cred că scorul putea lua proporţii fără acele ratări. Am obţinut ce ne-a interesat, victoria. Sper ca la Minsk să repetăm jocul bun şi să caştigăm-, a declarat selecţionerul.
Dorinel, clasă şi valoare la 39 de ani
Unul dintre marile caştiguri ale acestei partide este, paradoxal, veteranul din randul tricolorilor, Dorinel Munteanu, cel care aleargă şi pasează ca în tinereţe. Clasa şi inteligenţa lui -Munti- au adus cel de-al doilea gol şi alte faze periculoase pentru poarta -Semilunii-. Antrenorul-jucător al Vasluiului poate reprezenta o soluţie pentru ultimele 30 de minute ale oricărui meci al primei reprezentative. O victorie la Minsk ne-ar deschide serios drumul către un turneu final EURO 2008 la care visăm de la eliminarea cu Italia din vara lui 2000.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















