Home Sport Sferturile de finala sunt aproape!

Sferturile de finala sunt aproape!

DISTRIBUIŢI

Ieri s-a efectuat la Viena tragerea la sorţi pentru optimile de finală ale competiţiilor continentale de handbal feminin. În Cupa Cupelor, Oltchim Ramnicu Valcea va întalni formaţia germană FC Nurenberg, în Cupa EHF, Rulmentul Braşov se va confrunta cu echipa spaniolă S.D. Itxako Estella, iar în Cupa Challenge, -U- Jolidon Cluj va juca împotriva ucrainencelor de la HC Econom Univ-Energo Lvov, apoi Tomis Constanţa împotriva formaţiei austriece TV Uster, iar HCM Roman îşi va disputa un loc în sferturile competiţiei cu gruparea ucraineană Karpati Ujgorod.

Cu o singură excepţie, oficialii celor cinci echipe angrenate în cupele europene şi-au exprimat optimismul în ceea ce priveşte şansele la calificare. Chiar şi preşedintele Federaţiei Romane de Handbal, Cristian Gaţu, care adoptă de obicei o atitudine rezervată, nu a avut nicio reţinere în a afirma că formaţiile romaneşti au mari şanse să atingă faza sferturilor de finală: -Toate echipele au şanse. Poate HCM Roman să aibă o adversară mai dificilă, însă putem spune că sorţii au fost favorabili echipelor romaneşti. A fost o zi bună pentru handbalul feminin romanesc-.

Singura formaţie care va avea o -dublă- grea este HCM Roman, aşa cum a afirmat şi fostul campion mondial, tehnicianul moldovencelor, Liviu Paraschiv, fiind de acord cu cele declarate de şeful handbalului romanesc: -Eu spun că nu am căzut foarte bine. Era una din cele două formaţii cu care nu dorisem să picăm. Asta e-. Paraschiv s-a plans şi de problemele majore din cadrul lotului său: -La ora asta mă confrunt cu nişte accidentări. Cea mai grea este a lui Demetercă, jucătoare mai experimentată, care a avut operaţie de ligamente. Sper să joace la meciul retur. Mai sunt şi alte probleme: am un lot restrans, de doar 13 jucătoare, am mai avut probleme cu accidentările Paulei Pavăl, dar şi-a revenit după operaţia de menisc din pauza competiţională. Suferim la linia de 9 metri-.

Pe de altă parte, principala favorită la caştigarea Cupei Cupelor, Oltchim Ramnicu Valcea, nu pare să aibă emoţii pană în finala competiţiei, declaraţiile preşedintelui clubului, Ioan Gavrilescu, fiind elocvente: -A ieşit la tragerea la sorţi exact adversara pe care mi-o doream. Şansele sunt sută la sută pentru Oltchim să treacă mai departe, în sferturi, şi, sincer să fiu, aş fi avut aceeaşi încredere şi dacă picam cu altă adversară-. Şi cea mai bună portăriţă din lume, Luminiţa Huţupan, a exprimat acelaşi punct de vedere: -Am venit la Oltchim să caştigăm Cupa Cupelor-.

Actuala campioană a Romaniei, Rulmentul Braşov, va avea o misune aparent uşoară contra portughezelor de la Itxako Estella, jocul excelent al ardelencelor contra danezelor de la FC Copenhaga transformandu-le pe elevele Marianei Tarcă într-una din principalele favorite la caştigarea Cupei EHF. Interesant este că în lotul formaţiei portugheze se află patru romance, Ildiko Barbu, Cristina Mihai, Alina Jula, soţia fotbalistului Vasile Jula, şi Petronica Fedorneac, ultimele două handbaliste fiind originare chiar din Braşov.

Şi oficialii echipelor -U- Jolidon Cluj şi Tomis Constanţa şi-au exprimat optimismul cu privire la şansele formaţiilor lor de a accede în faza superioară a Challenge Cup, astfel încat Romania are mari şanse de a avea cel puţin patru echipe în sferturile de finală ale competiţiilor continentale.

Partidele-tur se vor disputa pe data de 17/18 februarie, în timp ce returul este programat o săptămană mai tarziu. Doar Rulmentul Braşov va juca meciul tur pe propriul teren, celelalte patru formaţii urmand să evolueze în deplasare în manşa tur.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.