
Jucătoarea de tenis Na Li, locul 2 WTA, a anunţat, joi, că nu va participa la turneele de pe continentul nord-american, nici la US Open, din cauza unei accidentări, astfel că ea nu-şi va apăra punctele din 2013 şi va fi întrecută în ierarhia mondială de Simona Halep, locul 3 WTA în acest moment.
„Din nefericire, trebuie să mă retrag de la turneele de la Montreal şi Cincinnati, dar şi de la US Open. Din martie, am probleme la genunchi şi nu sunt în stare să joc la cel mai înalt nivel”, a anunţat sportiva chineză, câştigătoare la Australian Open, pe pagina ei de Facebook.
Ea speră să revină în competiţii la turneele de la Wuhan şi Beijing, din a doua jumătate a lunii septembrie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















