Ceea ce părea doar o nouă afirmație nefondată a lui Gigi Becali s-a adeverit mai curând decât își imaginau chiar și cei mai optimiști suporteri ai Stelei: CFR Cluj s-a împiedicat din nou în lupta aprigă pentru șefia clasamentului de revelația acestui retur, Pandurii Târgu-Jiu, iar "roș-albaștrii" au profitat din plin, egalând-o la puncte.
Steaua a învins duminică pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formația Dacia Mioveni, în etapa a XXVII-a a Ligii, și a obținut victoria cu numărul 1.000 din palmares, în urma căreia a spulberat și ultimele puncte ce o despărțeau de ardelenii lui Ioan Andone, care rămân lideri doar datorită golaverajului superior. La finalul meciului de pe Ghencea, antrenorul Marius Lăcătuș a declarat că nu se aștepta ca Steaua să recupereze atât de repede diferența de puncte care o despărțea de liderul CFR Cluj la începutul anului 2008 și a avertizat că jucătorii trebuie să rămână "cu picioarele pe pământ" și să se mobilizeze și mai mult. "Nu mă așteptam să recuperăm atât de repede diferența, erau destul de multe puncte. E bine că am profitat de pașii greșiți ai adversarilor. Punctele ne-au adus aici unde suntem, indiferent de comentariile care s-au făcut la adresa jocului nostru. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, avem deplasări grele la Bistrița, Galați, Craiova, Dinamo", a punctat tehnicianul stelist.
Căpitanul echipei Steaua, Mirel Rădoi, a declarat, după victoria ce i-a adus în postura de combatanți cu drepturi egale la titlul de campioană, că acesta a fost cel mai frumos cadou pe care fotbaliștii puteau să i-l ofere antrenorului lor, Marius Lăcătuș, pentru împlinirea vârstei de 44 de ani. "A fost un cadou frumos și pentru noi, și pentru Lăcătuș, și pentru Habibou. Noi trebuie să ne vedem de treaba noastră, să câștigăm noi", a menționat fotbalistul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















