Home Sport STIRI PE SCURT

STIRI PE SCURT

DISTRIBUIŢI

Totti, incert pentru Chisinau, dorit la Real

Dupa ce a ratat meciul cu Norvegia, fiind suspendat pentru ca a scuipat un fotbalist danez la CE din Portugalia, atacantul Francesco Totti ar putea absenta si la meciul pe care Italia il va juca, miercuri, la Chisinau, contra Moldovei. Motivul: atacantul a suferit o entorsa la glezna dreapta, in timpul unui amical disputat sambata seara intre AS Roma si Lodogliani (liga a III-a). Potrivit cotidianului spaniol -As-, din sezonul 2005-2005, Totti ar putea juca, impreuna cu Steven Gerrard (mijlocasul echipei Liverpool), pentru Real Madrid, ambii fiind doriti de presedintele madrilen Florentino Perez.

Rusia, fara selectioner

La un an dupa ce a preluat nationala Rusiei, selectionerul Gheorghi Iartev (56 ani) si-a depus demisia dupa rezultatul de egalitate, 1-1, inregistrat sambata, in cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2006, de catre reprezentativa Rusiei in meciul cu Slovacia. Potrivit Radio Echo, care a citat -o sursa de incredere din cadrul selectionatei-, interimatul va fi asigurat de secundul Alexander Borodyuk.

Montoya va fi tatic

Presa columbiana a dezvaluit ca pilotul echipei de Formula 1 Wiliams-BMW Juan Pablo Montoya va deveni tata pentru prima oara, sotia sa, Connie Freydell, fiind insarcinata in doua luni. Montoya, in varsta de 28 de ani, a debutat in Formula 1 in 2001, la echipa Williams-BMW, insa din sezonul viitor va concura pentru echipa McLaren-Mercedes.

Abandon -buclucas-

Firma Quaker, producatoare de fulgi de cereale, a anuntat ca nu va mai apela la atleta Paula Radcliffe pentru a face reclama cerealelor Quaker*s Oatso, dupa ce sportiva a abandonat in probele de maraton si de 10.000 metri de la JO de la Atena. Radcliffe, amatoare de fulgi de cereale inaintea competitiilor, trebuia sa apara intr-o reclama in care telespectatorii ar fi putut citi, la final, sloganul -Te ajuta sa parcurgi distanta-.

Violatori -celebri-

Pugilistul nicaraguan Ricardo Mayorga (31 de ani), ex-campion mondial la categoria semimijlocie, versiunea WBA, si portarul echipei Arsenal Londra, Graham Stack (22 de ani), au fost arestati si apoi eliberati, ambii fiind acuzati de viol. Mayorga a fost reclamat ca ar fi violat o tanara in varsta de 22 de ani intr-un hotel din Managua, insa el a fost eliberat dupa ce i-a oferit bani tinerei pentru a renunta la reclamatie. Si Graham Stack a reusit sa scape de arest, insa pe cautiune, dupa ce a fost acuzat ca dupa un periplu in cateva localuri londoneze, ametit fiind, a invitat doua femei in apartamentul sau din cartierul Beckenham, iar apoi ar fi abuzat de una dintre acestea.

Hagi vrea victoria

Afectat de lipsa, in ultimele 10 zile, a unor jucatori de baza din angrenajul echipei Galatasaray Istanbul convocati la nationala Turciei, Gheorghe Hagi considera ca -Cim-Bom-Bom- trebuie sa castige cu orice pret meciul din etapa viitoare cu Samsunspor, daca care gruparea de pe malul Bosforului vrea campionatul. -Ma gandesc la meciul cu Samsunspor. Echipa se va putea pregati cu toti jucatorii doar in ultimele doua sau trei zile inainte de meci. Totusi, trebuie sa castigam-, a declarat Hagi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.