Home Sport Un derby cât un campionat

Un derby cât un campionat

DISTRIBUIŢI

Într-un campionat plin de surprize și suspans, meciul de duminică seara dintre Dinamo și Steaua a ajuns să valoreze cât toată evoluția unei echipe de-a lungul întregului sezon: "câinii" și-au adus din nou fanii la stadion și pot emite pretenții la podium, iar "roș-albaștrii" au ajuns iar în postura de formație cotată cu șansa a doua la obținerea titlului de campioană.

Steaua a pierdut cu scorul de 1-2 (0-1) meciul susținut pe terenul celor de la Dinamo, în etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I și a făcut din nou rocada cu CFR Cluj pe locurile fruntașe din clasament. Echipa din Ghencea are acum cu un punct mai puțin decât rivala din Ardeal, care trece drept favorită la cucerirea titlului de campioană, cu doar o etapă înainte de finalul sezonului fotbalistic din România.
Antrenorul echipei Dinamo, Cornel Țălnar, a declarat, evident fericit la finalul partidei cu Steaua, că succesul acesta   este echivalent cu două campionate câștigate. "Exact cum am spus: Dinamo bate pe Steaua. Am promis asta pentru că în ultimele patru jocuri Dinamo a jucat un fotbal de foarte bună calitate. Astăzi ne-am făcut doar datoria. N-am vrut să luăm titlul Stelei, n-am vrut să i-l dăm lui CFR. Campionatul încă se joacă. Dinamo a învins azi pentru că a fost mai bună. Le-am dat o palmă celor care au spus că va fi blat. Când câștigi un joc cu Steaua, e ca și cum ai câștiga două campionate", a spus oficialul dinamovist.
De partea cealaltă, vizibil supărat, antrenorul steliștilor, Marius Lăcătuș, a declarat că echipa sa și-a micșorat considerabil șansele la titlu, dar, oricât de mică ar fi probabilitatea, atât timp cât există, "roș-albaștrii" vor spera.
Tot în penultima etapă a Ligii I s-a stabilit și a treia echipă retrogradată din primul eșalon fotbalistic, respectiv Dacia Mioveni, care a pierdut în fața celor de la Pandurii Târgu-Jiu cu scorul de 1-0.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.