
Reprezentativa Under 18 a României va disputa vineri, 15 august, și duminică, 17 august, două jocuri amicale contra selecționatei similare a Macedoniei, potrivit Federației Române de Fotbal.
Cele două partide de verificare vor fi primele cu noul selecționer Andrei Spier pe bancă. Ambele meciuri se vor disputa la Centrul de Fotbal FRF de la Buftea: vineri, de la ora 18:00, și duminică, de la ora 10:00. Intrarea spectatorilor este liberă.
Echipa națională formată din jucători născuți în/după 1 ianuarie 1997 nu a mai pierdut pe teren propriu din 23 mai 2013, de la un 0-4 cu Austria, la Buftea. De atunci, ”tricolorii” au mai jucat de 5 ori acasă, numai partide amicale: 4-0 și 2-0 cu Moldova, 2-1 cu Cehia, 4-0 cu Bulgaria și 2-2 cu Scoția. Andrei Spier este cel de-al cincilea antrenor al acestei generații după Gabriel Manolache (2011-2012), Adrian Bumbescu (2012-2013), Ștefan Iovan (2013-2014) și Constantin Gâlcă (2014-2015).
Foto: FRF
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















