Dupa noua ani de la ultima prezenta in Grupa Mondiala a Cupei Davis, formatia de tenis a Romaniei va incerca, la finele saptamanii, sa promoveze din nou in aceasta grupa valorica a competitiei. Pentru a accede in randul echipelor titrate, Romania va trebui sa invinga Canada, echipa fara un trecut semnificativ, care a venit la Bucuresti doar cu multa ambitie. Aflati in Grupa Mondiala a Cupei Davis pentru a treia oara, canadienii au prins gustul succesului si nu va surprinde pe nimeni ambitia cu care vor aborda partida, jucatorii -frunzei de artar- avandu-l in lot pe numarul 1 mondial de la dublu, Daniel Nestor.
Desi joaca de peste 80 de ani in Cupa Davis, nord-americanii nu se pot lauda cu un rezultat notabil, ci doar cu trei prezente in Grupa Mondiala. In mod normal, Canada n-ar trebui sa ne puna probleme, tinand cont ca nici un tenismen de-al lor nu e clasat intre primii 200 ai lumii. Sperantele oaspetilor stau in Frank Dancevic (20 de ani) – 207 in clasamentul ATP si Daniel Nestor, ambii de origine iugoslava, artizanii victoriei istorice in fata Braziliei (3-1), care a dus Canada in Grupa Mondiala. Desi au inregistrat aceasta performanta notabila, canadienii nu trebuie sa ne sperie, tinand cont ca in ultimul meci de Cupa Davis, ei au fost invinsi categoric de olandezi (1-4), pe o suprafata de zgura care avantajeaza echipa Romaniei. In afara lui Dancevic si Nestor, canadienii au venit la Bucuresti cu doi necunoscuti: Simon Larose si Frederic Niemeyer (va juca la dublu cu Nestor).
Pavel si Hanescu, titulari la simplu
Desi n-a participat de aproape un deceniu in elita mondiala a tenisului, Romania a inregistrat performante remarcabile, depasind cu mult palmaresul canadienilor: la sfarsitul anilor *60, inceputul anilor *70, Romania a jucat trei finale ale Cupei Davis, din pacate, pierdute in fata SUA (n.r. – 1969, Cleveland, 5-0; 1971, Charlotte, 3-2; 1972, Bucuresti, 3-2). Din echipa Romaniei vor face parte Andrei Pavel, Victor Hanescu, Florin Mergea, Gabriel Trifu, debutantii in Cupa Davis Victor Ionita si Gabriel Moraru, Adrian Marcu (capitan nejucator) si Florin Segarceanu (antrenor). Titulari vor fi Pavel si Hanescu, iar la dublu prima varianta luata in calcul este cuplul Mergea/Ionita, care poate fi schimbat pana joi, cand va avea la tragerea la sorti a meciurilor. Desi era incert pentru Cupa Davis, Andrei Pavel s-a aratat optimist in privinta rezultatului, el declarand ca -partidele ce trebuie castigate sunt cele de simplu, pentru ca la dublu canadienii vor beneficia de cel mai bun jucator de dublu din lume-. Referitor la accidentarea de la US Open, Pavel a spus ca a inceput sa se antreneze normal si ca pana la prima partida va fi refacut complet: -Ma simt bine, Hanescu a facut jocuri bune in primele meciuri ale BCR Open Romania. Suntem in forma si ne bazam pe jocurile de simplu, unde sper sa conducem cu 2-0 dupa prima zi. Desi Pavel e optimist, Hanescu a atentionat ca orice meci este dificil: -Toata lumea zice ca echipa Canadei este mai slaba, dar toti jucatorii se mobilizeaza foarte bine pentru Cupa Davis-.
-Profesionistii- Tecau si Sabau nu s-au prezentat la lot
Presedintele Federatiei Romane de Tenis (FRT), Ilie Nastase, a tinut, ieri, sa faca precizari vizavi de acuzatiile aduse de Hanescu dupa eliminarea sa de la BCR Open (n.r. – insuficienta alocarii resurselor financiare catre profesionisti): -Cred ca declaratiile au fost facute dupa un meci pierdut. Conditiile sunt cunoscute, Hanescu are dreptate. Banii putini sositi la federatie sunt directionati in special catre juniori, la fete, la categoriile de varsta 11-13 ani, unde avem cele mai bune jucatoare din lume-. -Acum e important meciul de Cupa Davis-, a spus Nastase. Si Dumitru Haradau a sustinut ca problemele ridicate de Hanescu ar trebui discutate -dupa meciul de Cupa Davis, pentru a nu pune si mai multa presiune pe umerii jucatorilor-.
Chestionat in legatura cu lipsa lui Horia Tecau si Razvan Sabau – ambii artizanii victoriei noastre cu Ecuadorul, Haradau a dezvaluit ca -profesionistii- au fost chemati inca de vineri la antrenamente, insa nu s-au prezentat la lot si nici n-au dat un raspuns cu privire la participarea lor.
Biletele, doar 200.000 de lei
Pretul biletelor pentru toate cele trei zile ale meciului Romania – Canada va fi de 200.000 lei. Meciul va debuta vineri, 24 septembrie, de la ora 11.00, cu partidele de simplu. Sambata, de la 13.00, vor fi prezentate echipele si se va disputa partida de dublu. Duminica, de la 11.00, vor avea loc ultimele doua partide de simplu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















