Un grup de oameni de afaceri si reprezentanti ai administratiei locale din regiunea italiana Trento analizeaza posibilitatea de a investi 600-700 milioane de euro in zona montana a judetului Cluj, in sectorul turistic, transmite corespondentul Mediafax.
-Suntem interesati de o colaborare care vizeaza atat refacerea drumurilor de munte, cat si dezvoltarea unor statiuni unde sa fie practicat schiul. Ar fi vorba, in mare, de investitii cifrate la 600-700 milioane de euro-, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoara.
La randul sau, presedintele Agentiei de Dezvoltare din regiunea Trento, Corrado Fedrizzi, a precizat ca pentru finalizarea acestui proiect ar putea fi atrase si finantari ale unor institutii europene, pe langa sursele investitorilor italieni.
-Trebuie sa vedem care fonduri europene pot fi activate pentru aceasta investitie, apoi numarul de turisti pe care putem conta si in cat timp se poate amortiza investitia-, a afirmat Fedrizzi.
Delegatia italiana se afla in vizita in zona Muntilor Apuseni pentru a identifica cele mai bune amplasamente pentru dezvoltarea unor statiuni turistice. Printre localitatile incluse in traseu se numara Rasca, Maguri-Racatau, Marisel si statiunea Belis-Fantanele.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















