Home În Lume SUA vor să devine membru deplin al Comisiei de la Veneția

SUA vor să devine membru deplin al Comisiei de la Veneția

DISTRIBUIŢI

Statele Unite ale Americii au demarat procesul de obținere a statutului de membru cu drepturi depline al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), precizează un comunicat al ambasadei SUA la București remis „Curentul”. Guvernul Statelor Unite ale Americii sprijină de mulți ani eforturile Comisiei în domeniul reformei juridice și, începând cu 1991, au avut statut de observator. În iulie 2012, președintele Comisiei, Gianni Buquicchio, i-a scris secretarului de Stat Hillary Clinton pentru a invita Statele Unite să devină membru cu drepturi depline al Comisiei. Consiliul Europei va conduce acum consultările și procedurile necesare pentru aprobarea oficială a statutului de membru cu drepturi depline al Statelor Unite.  În calitate de membru cu drepturi depline, Statele Unite ale Americii vor putea să numească doi experți în cadrul Comisiei, dublându-și astfel numărul actual de reprezentanți. Experții săi vor putea participa la toate cele patru reuniuni anuale, la vizite în țări, vor putea elabora și redacta opinii și vor putea vota asupra opiniilor și recomandărilor propuse. Acest statut va spori capacitatea Statelor Unite de a susține mai puternic eforturile de reformă din regiuni precum Orientul Mijlociu sau Africa de Nord, dar și din tinerele democrații din unele țări europene.  Comisia este un organ consultativ independent al Consiliului Europei, care oferă guvernelor consiliere în domeniul reformei juridice și constituționale. Experții numiți de statele membre vizitează țări, redactează puncte de vedere și fac recomandări în efortul de a consolida instituțiile democratice și a promova respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. De asemenea, la cerere, Comisia oferă instanțelor internaționale asistență în interpretarea legii și participă la reforma legislației electorale și la misiunile de observare a alegerilor. Formată în anii 1990 pentru a oferi îndrumare țărilor est-europene aflate în tranziție, la început Comisia a încercat să ajute la prevenirea conflictelor și la gestionarea crizelor prin consolidarea instituțiilor de drept din țările est-europene aflate în tranziția spre democrație. În perioada mai recentă, a avut un rol important în sfătuirea guvernanților din mai multe regiuni, inclusiv Libia, Maroc, Tunisia, Africa de Sud și America Latină, precum și din întreaga Europă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.