Selecţionata de rugby a României se pregăteşte intens pentru partida din cadrul Cupei Europene a Naţiunilor, în care vor evolua sâmbătă, pe stadionul Ghencea II, împotriva reprezentativei Spaniei. Până la ora jocului, -stejarii- mai au programate două şedinţe de pregătire, astfel că astăzi de la ora 10 se vor pregăti pe stadionul Tineretului, iar ultima şedinţă va avea loc vineri de la ora 13.30 pe stadionul Ghencea II. Între aceste şedinţe de pregătire, staff-ul tehnic al -stejarilor- a pregătit şi un program de vizionare a jocului adversarilor, dar şi a jocului României. Lotul selecţionatei noastre a suferit o modificare, stelistul Alexandru Lupu fiind accidentat, urmând a fi înlocuit cu dinamovistul Ciprian Caplescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















