ARBITRI. Federaţia Europeană de Handbal a anunţat arbitrii delegaţi pentru cele două manşe din sferturile de finală ale Cupei Cupelor la handbal feminin dintre Podravka şi Oltchim. Astfel, manşa tur din Croaţia (17 martie) va fi arbitrată de doi cehi, Kohout şi Novak. Returul se va disputa pe 24 martie şi va fi condus de lituanienii Zvironas şi Mikucionis. Observatorul partidei de la Valcea va fi chiar preşedintele Comisiei de Arbitri a EHF, ungurul Şandor Andorka.
TURNEU. Federaţia Romană de Tenis intenţionează să organizeze în acest an un turneu challenger feminin dotat cu premii de 25.000 de dolari. Acesta ar trebui să deschidă sezonul celor 12 turnee feminine organizate de federaţie în acest an. Oraşele vizate pentru organizarea turneului sunt Bucureştiul şi Braşovul.
JAF. Arbitrul Marcelo de Lima a fost victima unui jaf armat, în timp ce se îndrepta spre stadionul Maracana, pentru a conduce la centru partida Flamengo – Madureira, scor 4-1, în urma căreia învingătoarea s-a calificat în finala campionatului regional Rio de Janeiro. De Lima se afla în momentul jafului în maşină împreună cu soţia sa şi cei trei copii. El a spus că tocmai părăsea complexul de locuinţe în care se află casa sa, în zona Itaborai din apropiere de Rio de Janeiro, când automobilul său a fost oprit de doi tineri înarmaţi.
MARCATOR. Fotbalistul Daniel Pancu a înscris un gol în meciul amical câştigat de Bursaspor, cu scorul de 3-2 (2-0), în faţa formaţiei Merinosspor, satelitul echipei din prima ligă turcă. Bursaspor va întâlni duminică în deplasare formaţia Sivasspor, în etapa a XXIV-a a campionatului Turciei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















