Locul

Marți chiar a fost o zi cu ghinion pentru senatorul (melcilor) Voicu, celebrul șef al rețelei cu același nume: ÎCCJ a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile – iar recursul se va judeca în Vinerea Mare, conform tradiției inaugurate anul trecut de Becali. Ca urmare a acestei premiere în viața Senatului, Voicu a pornit seara spre locul unde nimeni n-ar vrea să fie și pe care l-a descris, mult mai prudent ca în stenograme, fără să-i rostească numele: „mă duc acolo unde trebuie să se prezinte cei pe care legea îi trimite în locul pe  care îl enunțați“. Deși locul e cam primejdios în spate, inculpatul s-a arătat curajos – „nu mă tem, nu am de ce să mă tem“ – ca un urs de argint: Eu când vreau să fluier, fluier. A pagubă, momentan. Nu se poate spune însă că n-a fluierat destul la alții și n-a câștigat destule blaturi. Acum rămâne de văzut cât „s-a deschis țeava“, pentru cât timp și pentru cine bat clopotele. Se sparg țevile vechi și se înlocuiesc cu altele noi în cadrul programului de reabilitare termică a rețelelor? Oricum, spectacolul e interesant iar personajul Voicu s-a dovedit un mafiot complet: evoluează dezinvolt în orice decor (revoluție, poliție, justiție, afaceri, asfalt tango, armată, media), lăcrimează ușor („am doi părinți bătrâni și doi copii mici“) și știe să dea replici dure ziariștilor: „dar voi de ce mai respirați și nu muriți?“. Ce-i drept, presa de-abia mai respiră, ba de-o criză, ba de alta. Dar să te miri că n-a murit e cam mult. În fine, pentru cei din criza și crima organizată probabil că moartea reprezintă un ordin mai ales dacă ai făcut revoluția (ca Voicu și Dumitru Iliescu) în tabăra cealaltă. Nu se știe care va fi verdictul justiției în acest caz unde, potrivit protagonistului, „regina probelor este interceptarea“ dar un lucru e sigur: regina nopții ne-a dezvăluit un colț de patrie de neuitat, pe care altfel nu l-am fi auzit. Arestarea lui Voicu a stârnit compasiune în rețeaua onomastică: dl Voiculescu a dat un comunicat unde sufixul său consideră că dl Băsescu „vrea să instaureze frica“. Păi, nu era deja dictator? Ce să mai instaureze? Dl Bănicioiu a fost mai aproape de sine: „eu în niciun caz nu mă pot bucura despre un asemenea caz“. Normal. Cu toții ne-am fi bucurat despre orice mafie dacă nu exista. Dar să ne mai bucurăm și despre altceva. În fond, vorba lui Vanghelie, „viața e rotundă“ – și chiar dacă uneori se mai dezumflă, luăm puțin aer de sărbători și continuăm. Multă sănătate!Tia Serbanescu