Home Bref Întrebări

Întrebări

DISTRIBUIŢI

Președintele Iohannis a rostit primul său discurs din acest an în fața Parlamentului (și în prezența Guvernului) exprimându-și dorința ca acest an electoral să fie „altfel”: fără populisme, fără demagogie, fără ca temele majore ale societății să dispară din atenția competitorilor și fără ca separația puterilor în stat să ducă la abordări contradictorii. Teoretic, toată lumea își dorește așa ceva. Numai că există dorințe care nu se împlinesc niciodată. Au urmat și întrebările majore: „ce facem cu Sănătatea și Educația? ce facem cu salarizarea bugetarilor? ce facem dacă într-un viitor nu prea îndepărtat vom constata că sistemul de pensii nu e sustenabil?”. Ei, asta vrem să știm și noi dar n-are cine să ne răspundă. Din partea politicienilor, slabe speranțe: pe de o parte se vaită că sistemul de pensii e aproape de colaps iar pe de alta votează pensii speciale în neștire. Înțelege-i dacă poți. Dl. Iohannis a anunțat că nu va fi „un simplu spectator” în numirea șefilor din justiție ci va acționa conform atribuțiilor pentru a se asigura că nu se fac pași înapoi ca în Parlament unde cererile DNA sunt ba admise, ba respinse. N-a fost un discurs rău dar nici atractiv. Președintele vrea pace și prietenie „și cu stânga și cu dreapta și cu tehnocrații” ceea ce nu prea se poate căci acestea sunt în rivalitate. Probabil că intervenția în favoarea A3 care i-a adus atâtea sancțiuni pe FB ține de fapt de dorința sa de a nu avea adversari. Înaintea dlui Iohannis la Senat au sosit două noi cereri ale DNA pe numele generalului Oprea și al liberalei Doina Tudor. Ce cuplu cinematografic! Gabi și Didina se plimbă cu mașina. El chiar ar fi luat banii de mașină din fondurile MAI pentru anchetele anticorupție. Iar ea, fostă dansatoare la bar și la securitate (nume de scenă ALIS), fostă nevastă a vicepreșed. ASF George Tudor, ar fi încasat mita pentru George chiar la Senat. Acum dansează pe sârmă: „în perioada respectivă nici nu eram în țară, culmea e că anul 2013-2014 a fost cel mai greu din viața mea, am fost trădată, mințită, înșelată, ulterior divorțată și singură”. Și senatoare! Ce soartă! Anunțul serii a fost însă la Realitateatv care titra: „Jocuri de putere cu R. Bogdan”. Acolo dna Gorghiu ne-a dat vestea cea mare: va avea un băiețel înainte de alegerile locale. Bravo. Dna Gorghiu nu i-a ales încă prenumele dar înclină spre vechile nume ale Brătienilor: Vintilă, Dinu. Frumos. Numai Ionel să nu-i spună căci Ionel Brătianu e cel care a avut ideea nefastă să ne ducă tezaurul la ruși. Acum însă PNL îl susține pe Orban la Primăria Capitalei. E bun, dansează, fluieră pe drum și cântă și e cel mai bun la trântă (dintre toți trântorii) în timp ce Firea-Pandele știe numai pandelașul.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.