
Șumudică, mai degrabă pesimist înaintea meciului cu Steaua
Antrenorul Gloriei Bistrița, Marius Șumudică, speră ca elevii săi să o încurce pe Steaua în această seară, dar recunoaște că
„roș-albaștrii“ sunt favoriți.
Cu toate că rivalele Stelei speră într-o minune a Gloriei în meciul de astăzi, Marius Șumudică le transmite că un succes al echipei sale ar fi cu adevărat o surpriză. „După CFR Cluj, întâlnim o altă echipă care are ca obiectiv titlul. Ne așteaptă un meci extraordinar de greu cu Steaua, poate decisiv în lupta noastră pentru evitarea retrogradării. Plecăm cu șansa a doua, dar sper ca băieții să facă uitată înfrângerea cu CFR. Ne dorim ca publicul bistrițean să fie cu adevărat al 12-lea jucător al nostru, să ne încurajeze permanent și să ne ajute să obținem un rezultat favorabil“, a comentat Șumudică.
Nu la fel de rezervat în declarații a fost căpitanul Cristian Coroian, care i-a asigurat pe fani că el și colegii lui vor face tot posibilul pentru a câștiga în fața Stelei: „Este un meci în care orice jucător și-ar dori să joace și pe care și-ar dori să-l câștige, o oportunitate pentru fiecare de a-și demonstra valoarea. Dorința de a câștiga împotriva Stelei te ambiționează, te face să îți depășești limitele. Steaua joacă fiecare meci doar la victorie, orice alt rezultat fiind considerat un eșec, iar pentru noi, orice punct pierdut ne îngreunează situația din clasament“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















