258 de cadre medicale superioare au emigrat în RFG în perioada 1987-1989

Exodul tăcut

Partea I: Emigrarea în Republica Federală Germania (perioada 1987-1989)

Toamna anului 1989 ascundea o realitate pe care regimul Ceaușescu încerca cu disperare să o cenzureze: România socialistă se depopula continuu. Între 1987 și 1989, zeci de mii de cetățeni (în special etnici germani, dar și români sau maghiari) au forțat prin orice mijloace ieșirea din R.S.R. cu destinaţia Republica Federală Germania. Documentele pe care le prezentăm în continuare fac parte din dosarul A.C.N.S.A.S. Cab. I.V., vol. 48 (fond MapN, Cabinet Iulian Vlad, vol. 48).

În ultimii 3 ani ai dictaturii Ceauşescu, 47.132 de solicitări noi au fost depuse oficial pentru plecarea definitivă în R.F. Germania.

Regimul a cedat parțial presiunilor (mai ales celor externe) și a aprobat 35.486 de plecări, menținând un ritm controlat de circa 12.000 de emigranți anual. (12.575 în 1987, 12.744 în 1988 și 10.147 în primele 8 luni din 1989).

La 1 septembrie 1989 exista un stoc uriaș de 88.939 de cereri în curs de soluționare (citeşte blocate; unele dosare trenau încă din 1975!).

Cea mai sigură metodă de evaziune (n.n. părăsirea ilegală a ţării, în jargonul Securităţii) a fost refuzul de întoarcere din călătorii sau tranzit. 5.536 de persoane au rămas ilegal în străinătate în acest mod.

Vârful a fost atins în 1988 (2.822 de fugari), ceea ce a determinat regimul să blocheze aproape total vizele turistice. Astfel, în 1989 au fost aprobate doar 368 de vize turistice.

Cei care nu mai aveau răbdare sau nu aveau nicio șansă la pașaport au înfruntat direct fâșia sau Dunărea.

2.243 de persoane au trecut ilegal granița, ajungând cu succes în Germania. Peste 75% au fost bărbați, iar jumătate tineri între 19 și 30 de ani. Muncitorii calificați au format grosul fugarilor (peste 1.500).

484 de persoane au fost prinse în tentativa de trecere frauduloasă și arestate de grăniceri.

Epicentrul birocratic al emigraţiei a fost Sibiul, care deținea recordul național la dosare blocate (28.658) și aprobări oficiale (9.968).

Judeţul Timiș, în schimb, a fost zona curajului: a ocupat primul loc la fugi reușite pe fâșie (1.138) și la rămâneri din excursii (1.059), concentrând grosul evaziunilor pe la granița de vest.

Bucureștiul s-a situat pe locul 2 la refuzul de întoarcere din excursii (950), generând o migrație pur urbană și intelectuală.

Datele cumulate din cele 6 tabele oficiale arată dimensiunea uriașă a fenomenului exodului din anii premergători Revoluției din 1989. Pe lângă canalele oficiale de plecare (cereri și aprobări), o masă critică de oameni a ales căi ilegale (rămâneri prin excursii sau fugă pe fâșie).

Situaţia numerică arăta astfel:

-Cereri în curs de soluționare (stoc istoric la 1 septembrie 1989): 88.939 persoane.

-Solicitări oficiale noi (1987-1989): 47.132 persoane.

-Aprobări oficiale de plecare definitivă: 35.486 persoane.

-Evaziune ilegală / Refuz de întoarcere din excursii: 5.536 persoane.

-Treceri frauduloase de frontieră reușite (Frontieriști): 2.243 persoane.

-Persoane prinse în tentativă de trecere frauduloasă: 484 persoane.

Interesant este şi faptul că au existat şi întoarceri ilegale din R.F. Germania în România: 10 persoane (care, probabil, nu s-au putut adapta condiţiilor din lagărele pentru imigranţi). Un „paradox” care trebuie, de asemenea, subliniat este acela că peste 1.248 de membri ai Partidului Comunist au profitat de pașapoartele primite pe criterii de loialitate și au ales libertatea!

Evoluția comparativă pe ani (1987 – 1989) :

Anul 1987 a fost marcat de un număr ridicat de solicitări noi (19.407) și de 2.346 de persoane care nu s-au mai întors din excursii. Frontiera era trecută ilegal de 481 de persoane, în timp ce 114 erau prinse.

Anul 1988 reprezintă vârful disperării sociale și al evaziunii. S-a înregistrat cel mai mare număr de rămâneri ilegale în străinătate (2.822 persoane) și o dublare a fugilor reușite peste graniță (1.088 persoane). Totodată, numărul celor prinși pe fâșie s-a dublat faţă de 1987 (220 persoane).

Anul 1989 (ianuarie – septembrie): Regimul a înăsprit drastic acordarea vizelor turistice, fapt ce a dus la scăderea numărului rămânerilor din excursii la doar 368. În schimb, fuga prin fâșie a rămas la cote alarmante (674 reușite și 150 prinși în doar 8 luni), în timp ce regimul a accelerat aprobările oficiale (10.147), posibil pentru a mai elibera din presiunea internă.

Etnicii germani (sași și șvabi) reprezintă nucleul dur al mișcării migratorii. Aceștia domină cererile oficiale (76.138 în așteptare), aprobările (28.466) și rămânerile din excursii (2.917). De asemenea, au constituit majoritatea celor care au fugit ilegal prin fâșie (1.351 persoane).

Aparent etnicii români aveau șanse mult mai mici la aprobări oficiale astfel că aceștia au recurs masiv la metode radicale (7.216 solicitanți în perioada 1987-1989, cu 5.148 aprobați și 10.585 în așteptare). Românii reprezintă peste 34% din totalul celor rămași ilegal din excursii (1.931 persoane) și majoritatea absolută a celor prinși de grăniceri pe fâșie (213 din 484 de persoane).

Etnicii maghiari înregistrează o prezență constantă în toate categoriile (ex: 1.906 cereri în așteptare, 608 rămâneri în excursii și 194 de fugi reușite peste graniță).

Cetăţenii R.S.R. de alte etnii reprezintă un procent marginal (335 de persoane în evidențele totale).

Repartizarea pe gen și vârstă arată că femeile dețin o ușoară majoritate (ex: 46.562 femei vs. 42.357 bărbați în dosarele în curs).

Fenomenul emigraţionist a afectat extremele demografice. Cei cu vârsta peste 50 de ani au primit cel mai ușor aprobarea pentru plecarea legală (10.811 aprobări din totalul de 35.486). În același timp, segmentul tinerilor activi (19-30 de ani) reprezenta cea mai mare îngrijorare pentru regim, având cel mai mare blocaj în așteptare (21.740 de cereri blocate). Copiii sub 14 ani au urmat strict dinamica familiilor (peste 18.000 în așteptare).

Nici din punctul de vedere al profesiilor/ ocupaţiilor celor care solicitau oficial emigrarea în R.F.G., lucrurile nu arătau bine pentru capacitatea regimului comunist de a gestiona nemulţumirile.

11.455 de muncitori calificaţi au primit aprobarea pentru emigrarea legală în Germania federală. Aceștia proveneau din marile platforme industriale din Timișoara, Sibiu, Brașov sau Arad. Pierderea a peste 11.000 de meseriași cu experiență în producție a lăsat fabricile din aceste județe fără personal vital.

Un număr impresionant de 459 de profesori au primit dreptul de a emigra definitiv. Această cifră indica o vulnerabilizare directă a sistemului de învățământ, mai ales din zonele cu comunități germane.

De asemenea, 258 de cadre medicale superioare au părăsit oficial R.S.R. în acest interval scurt. Plecarea lor adâncea criza din spitalele românești, care oricum sufereau din cauza lipsei de medicamente și resurse.

Aceste date oficiale demonstrează că în toamna lui 1989, cu doar câteva luni înainte de Revoluție, societatea românească se afla într-o implozie demografică, profesională și socială profundă, iar plecarea din Republica Socialistă România devenise ultima soluţie pentru o viaţă mai bună.