Sancțiunile comerciale impuse de UE Rusiei: auditorii pledează pentru o aplicare uniformă

Sancțiunile comerciale împotriva Rusiei nu sunt aplicate în același mod în toate țările din UE, ceea ce le reduce impactul de ansamblu, se arată într-un nou raport al Curții de Conturi Europene. Ambiguitățile juridice din cadrul care reglementează sancțiunile și aplicarea lor neuniformă de către autoritățile naționale le știrbesc eficacitatea. Nici sistemele de schimb de informații nu sunt utilizate în aceeași măsură de toate statele membre, iar Comisia Europeană nu monitorizează suficient nici aplicarea sancțiunilor, nici rezultatele obținute. La patru ani de la declanșarea de către Rusia a invaziei pe scară largă a Ucrainei, aceste deficiențe subminează aplicarea uniformă și eficace a sancțiunilor comerciale și creează riscuri de eludare.

Sancțiunile comerciale fac parte din politica externă și de securitate a UE. Din punct de vedere practic însă, punerea lor în aplicare revine autorităților vamale naționale, astfel încât UE se bazează în principal pe sistemele acestora pentru atingerea unor obiective specifice de politică externă. Din februarie 2022, UE a impus treptat Rusiei 21 de pachete de sancțiuni, menite să îi limiteze capacitatea de a susține războiul prin restricționarea comerțului cu bunuri strategice. Alături de acțiunile întreprinse pentru a împiedica bunurile din UE să ajungă în Rusia prin țări terțe, aceste sancțiuni sunt cele mai ample măsuri restrictive adoptate vreodată de UE.

„Sancțiunile comerciale ale UE pot avea efectul dorit doar dacă sunt aplicate în mod uniform și coordonat de toate statele membre”, a declarat domnul Mihails Kozlovs, membrul Curții responsabil de acest audit. „Comisia a depus eforturi considerabile pentru a crea cadrul necesar și pentru a coordona aplicarea sancțiunilor, dar normele neclare și deficiențele în asigurarea respectării sancțiunilor diminuează impactul acestora și facilitează eludarea lor.”

Sancțiunile și măsurile anti-eludare au redus considerabil schimburile comerciale dintre UE și Rusia și au limitat exporturile directe de bunuri critice cu utilizări militare. Din 2022, schimburile comerciale dintre UE și Rusia au scăzut drastic, fără să dispară însă: UE a coborât de pe primul pe al treilea loc în rândul principalilor parteneri comerciali ai Rusiei. În 2025, schimburile comerciale dintre UE și Rusia reprezentau circa 10 % din comerțul total cu mărfuri al Rusiei și se ridicau la 58 de miliarde de euro, comparativ cu 253 de miliarde în 2021, ceea ce reprezintă o scădere de peste trei sferturi. În iulie 2026, impactul economic al restricțiilor și al interdicțiilor la exportul de bunuri și tehnologie către Rusia a fost estimat la 49 de miliarde de euro, echivalentul a 56 % din valoarea exporturilor UE către Rusia înainte de 2022. Impactul asupra importurilor a fost estimat la aproximativ 110 miliarde de euro, adică 75 % din importurile din Rusia în perioada anterioară războiului. În ansamblu, sancțiunile UE au fost în mare măsură eficace în stoparea exporturilor directe de bunuri de care armata rusă are cea mai mare nevoie, inclusiv bunurile cu prioritate ridicată comună și cele critice din punct de vedere economic. Eludarea sancțiunilor prin țări terțe rămâne însă o problemă, în pofida mai multor măsuri de combatere a acestui fenomen.

Auditorii critică ambiguitățile din dispozițiile juridice ale UE, considerând că acestea creează dificultăți operaționale pentru autoritățile vamale. Legislația vamală și normele privind sancțiunile utilizează uneori o terminologie diferită, ceea ce îngreunează aplicarea sancțiunilor pe teren. În plus, formularea măsurilor de sancționare este uneori vagă, lăsând astfel loc unor interpretări diferite de la un stat membru la altul în ceea ce privește derogările. Această situație favorizează fenomenul de alegere a unei jurisdicții mai favorabile: întreprinderile aleg în mod deliberat statele membre în care controalele sunt mai puțin stricte, ceea ce poate facilita eludarea sancțiunilor. Auditorii observă că o abordare flexibilă în conceperea sancțiunilor poate ajuta statele membre să ajungă mai ușor la un acord asupra acestora, dar reversul medaliei este clar: o astfel de flexibilitate riscă să ducă la o aplicare neuniformă și poate crește riscul ca lacunele să fie exploatate dincolo de frontiere.

Comisia a creat mecanisme cuprinzătoare nu numai pentru coordonarea sancțiunilor comerciale între statele membre și țările terțe, ci și pentru furnizarea de orientări și monitorizarea aplicării. Aceste orientări nu au însă un caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, lăsând loc unor practici naționale divergente și unor potențiale cazuri de neconformitate. În plus, Comisia nu dispune de criterii care să îi permită să evalueze eficacitatea globală a sancțiunilor. În aceste condiții, este dificil să se determine în ce măsură sancțiunile își ating obiectivele și dacă sunt necesare sancțiuni suplimentare.

Informații privind contextul

UE recurge la măsuri restrictive, cum ar fi sancțiunile comerciale, pentru a exercita presiuni asupra Rusiei, precum și asupra diferiților actori din țări care sprijină războiul, cum ar fi Belarusul, Iranul și Coreea de Nord, cu scopul de a reduce astfel capacitatea Rusiei de a duce mai departe războiul împotriva Ucrainei. Sancțiunile au drept obiectiv să împiedice dezvoltarea sectorului apărării din Rusia prin restricționarea accesului acestei țări la echipamentele de care are nevoie pentru sistemele sale militare și prin blocarea accesului la piețele din UE. Statele membre joacă un rol central în asigurarea respectării sancțiunilor comerciale, dar caracterul transversal al acestora presupune o coordonare complexă între instituțiile UE și statele membre.

Curtea a evaluat, în cadrul acestui audit, dacă Comisia a sprijinit și a monitorizat în mod eficace punerea în aplicare de către statele membre a sancțiunilor comerciale ale UE împotriva Rusiei. Auditorii au acoperit perioada cuprinsă între februarie 2022 și sfârșitul anului 2025, luând în considerare evoluțiile care au intervenit în acest interval. Auditul a vizat sancțiunile aplicabile bunurilor comercializate, cu excepția energiei, și nu sancțiunile financiare, cele legate de servicii sau alte măsuri restrictive, cum ar fi interdicțiile de călătorie.