Rapid și FC Timișoara vor avea o dimineață plină de emoții. Comisia de Recurs din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal va anunța, în jurul orei 10.00, dacă bănățenii vor câștiga la „masa verde“ meciul din prima etapă a returului, când au contestat dreptul de joc al lui Tiberiu Bălan și al lui Dacian Varga. „S-a judecat, iar acum se deliberează. Se invocă iarăși valabilitatea dreptului de joc, dacă nu au ce să invoce legat de exercitarea dreptului de joc. Deci se revine la valabilitatea dreptului de joc pentru care FC Timișoara și-a retras contestația, dar așa înțeleg ei să discute, la fel ca acea decizie a Comisiei pentru Soluționare a Litigiilor, care din punctul meu de vedere este un abuz. Probabil nici această Comisie de Recurs nu poate face față presiunilor. Când cineva se antepronunță, e greu să reziști la presiuni, dar noi suntem deciși să ducem această luptă“, a declarat președintele CA al Rapidului, Ioan Taban, la finalul audierilor de ieri.
De cealaltă parte, directorul executiv al lui FC Timișoara, Gheorghe Chivorchian, e convins că echipa pe care o reprezintă va avea câștig de cauză și va mai adăuga trei puncte la zestrea deja existentă.
Pe teren, Rapid a învins cu 1-0.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















