Home Sport Rednic nu are motive sa paraseasca Dinamo

Rednic nu are motive sa paraseasca Dinamo

DISTRIBUIŢI

Deşi formaţia din Ştefan cel Mare este lider autoritar în Liga I, cu un avans de 14 puncte faţă de ocupanta locului secund, Rapid, zvonurile care circulă în ultima vreme prin presa din ţară spun că antrenorul Mircea Rednic ar putea părăsi Dinamo la finalul acestui sezon.

Directorul general al clubului alb-roşu, Cristi Borcea, a ţinut să clarifice situaţia pentru a nu mai exista nici o speculaţie care să pună presiune pe jucători sau pe tehnicianul -cainilor-. -Rednic mai are contract un an şi jumătate, cu posibilitate de prelungire pentru un an. Dar a spus şi Rednic, şi e valabil pentru orice antrenor, dacă nu sunt rezultate, nu stă nimeni. Dacă ia campionatul, credeţi că va pleca? Poate să-l ia şi la un punct. La anul îl veţi vedea pe Rednic tot la Dinamo-, a precizat Cristi Borcea.

De altfel, antrenorul dinamoviştilor nici nu ar avea motive să plece din Ştefan cel Mare, avand în vedere că echipa sa conduce lejer în campionatul intern, iar titlul de campion mai poate fi pierdut în condiţii extreme şi cu foarte mult noroc din partea contracandidatelor. În ciuda faptului că jocul practicat de dinamovişti este foarte slab, în comparaţie cu evoluţia din turul campionatului, Mircea Rednic este un antrenor care îi poate aduce cu picioarele pe pămant pe elevii să-i. Mai mult decat atat, pe tehnicianul din -Groapă-, îl aşteaptă un sezon viitor în care sunt şanse mari ca Dinamo să evolueze în Liga Campionilor. Aşa cum spunea şi Cristi Borcea, -Puriul- nu are motive să plece în altă parte.

Oficialul dinamovist a mai declarat că Dinamo nu mai are cum să piardă titlul, iar scopul antrenorului şi al conducătorilor este să ruleze cat mai mulţi jucători.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.