Decanul Facultății de ?ê?£tiințe Economice și Gestiunea Afacerilor de la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj, Dumitru Matiș, care s-a aruncat, sâmbătă, de la etajul imobilului în care locuia, este intubat și ventilat mecanic, prognosticul medicilor fiind rezervat.
Directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Monica Costin, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că Dumitru Matiș se află internat la Secția de Terapie Intensivă a Clinicii de Chirurgie nr. I, fiind stabilizat hemodinamic.
„Pacientul în vârstă de 61 de ani adus, sâmbătă, la UPU a fost transferat ulterior pe Secția de Terapie Intensivă a Clinicii de Chirurgie nr. I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj și a fost stabilizat hemodinamic. Este intubat și ventilat mecanic, fiind monitorizat de medici. Prezintă un traumatism cranio-cerebral minor, fractură de coloană lombară, fractură de coastă, fractură de bazin. Prognosticul este rezervat“, a spus Costin.
Potrivit acesteia, medicii vor aștepta cel puțin 48 de ore de la internare, după care vor decide în ce măsură pacientul poate fi supus unei intervenții chirurgicale.
Decanul Facultății de ?ê?£tiințe Economice și Gestiunea Afacerilor de la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj, Dumitru Matiș, s-a aruncat, sâmbătă, de la etajul imobilului în care locuia, iar polițiștii iau în calcul varianta unei sinucideri.
Surse din cadrul UBB declarau, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că Dumitru Matiș ar mai fi avut în trecut alte două tentative de suicid.
Matiș a fost ales decan în 2012, el ocupând funcția din 2003.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















