Tragedia poloneză

Comemorarea tragediei de la Katyn unde 22.000 de ofițeri polonezi au fost uciși de Armata Roșie acum 70 de ani s-a transformat ea însăși într-o tragedie: avionul rusesc cu care 96 de oficiali polonezi în frunte cu președintele Lech Kaczynski se deplasau pentru a-și omagia compatrioții s-a prăbușit la Smolensk ucigând toți pasagerii. Fostul președinte Kwasniewski a declarat îndurerat că Smolensk e „un loc blestemat pentru Polonia: acum 70 de ani a fost ucisă acolo floarea intelectuală a celei de-a II-a republici, acum a pierit elita celei de-a III-a republici“. Chiar dacă Rusia n-are niciun amestec în acest accident, senzația sa de vinovăție nu poate fi evitată: avionul era rusesc iar pădurea Smolensk s-a înroșit din nou de sânge polonez având ceva dintr-o pădure devoratoare, shakespeariană. Și totuși, sălbăticia de la Katyn n-a fost a pădurii ci a oamenilor. Degeaba atribuim unor locuri și unor păduri crimele pe care le comit oamenii în ele. Noua tragedie poloneză a ridicat și altă întrebare: cât de vechi și de periculoase trebuie să ajungă avioanele (prezidențiale și nu numai) ale unei țări pentru ca să fie schimbate? Se pare că și polonezii s-au zgârcit la acest capitol – iar la noi întrebarea a picat chiar în toiul unor dispute firești despre achiziționarea avioanelor americane F-16 (second hand) dar și al unor acuzații nefirești privind  „risipirea banilor de pensii pe avioane“. Ca și când dacă ești plin de lipsuri, trebuie să ai și lipsă de discernământ și să confunzi necesarul cu inutilul. Tragedia poloneză a împărțit micile ecrane cu scenele de tribunal TV unde se rejudeca respingerea recursului lotului Voicu (judecătorul Costiniu și oamenii de afaceri Cășuneanu și Locic) împotriva arestării lor preventive de 30 de zile. Dacă judecătorul Costiniu, primul mare magistrat purtător de cătușe, a fost sobru atât la audieri cât și în declarațiile date presei, Cășuneanu s-a declarat victimă politică („nu vedeți că totul e politic?“) iar Locic s-a arătat încrezător: „am încredere în justiție și în faptul că adevărul va ieși la iveală“. Vom vedea. Până acum „cutia Pandorei“ (cum i-a zis Voicu) nu s-a golit niciodată complet ca să ajungem și la „speranță“, ultima ocupantă a cutiei. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că n-am avut niciodată o singură cutie a Pandorei ci rafturi întregi. Mulți bogătași s-au îmbrăcat și s-au încălțat de la Pandora. Cei mai eleganți dintre ei chiar arată „ca scoși din cutie“. Tia Serbanescu