Jucătorii lui FC Vaslui, dar și antrenorul Marius Lăcătuș au trecut peste meciul cu Unirea Urziceni, când au fost egalați în ultimele secunde, și își îndreaptă atenția acum spre cealaltă competiție internă, unde trebuie să treacă de FC Brașov pentru a se califica în finala Cupei României. Cu toate acestea, „Fiara“ recunoaște că meciul de joi va fi unul foarte greu, dat fiind faptul că „stegarii“ s-au impus în manșa întâi cu 1-0. „Nu va fi ușor de remontat scorul din tur. Ne va fi foarte greu pentru că nu am reușit să înscriem la Brașov. În partida de joi, totul este să nu primim gol, pentru că de marcat sigur o vom face. De aceea, nu trebuie să le permitem adversarilor să se apropie de poarta noastră, așa cum s-a întâmplat în vreo două rânduri cu Unirea Urziceni. Trebuie să fim mult mai atenți pe toată durata jocului pentru a nu mai retrăi momentul din prelungirile meciului de sâmbătă“, a declarat Lăcătuș.
FC Vaslui va primi vizita lui FC Brașov în această joi, de la ora 20:15. Cealaltă semifinală, CFR Cluj – Dinamo (în tur 1-1), se va disputa cu o zi mai devreme, de la aceeași oră. Ambele întâlniri vor fi transmise în direct de Antena 1.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















