Deși credeam că am scăpat măcar doi ani de invazia electorală, iată că și 2010 a ajuns pe ici, pe colo, an electoral. Și asta pentru că unii primari (Rm. Vâlcea, Baia Mare) au intrat la mititica iar unii parlamentari și-au abandonat colegiile după nici doi ani intrând în marea finanță. Și astfel, cele trei partide elementare, PDL, PSD și PNL, intrate deja în manualele de geometrie ca triunghiuri colorate, au reluat lupta. În Baia Mare, ca și la București, PSD+PC și PNL și-au menținut alianța așa că au candidați comuni: la colegiul 19 o susțin pe dna Mincă-LOTO care a promis alegătorilor că „în Parlament voi fi mâna dreaptă a primarului Piedone“. Aoleu! Mâna aia care scrie agramat? În Capitală, Vanghelie a extins alianța respectivă și la PRM. Cuplul Vadim-Vanghelie a reușit un număr de senzație la semnarea protocolului: „așa cum el a garantat pentru distinsa profesoară Cati Andronescu, așa garantez și eu acum pentru Vanghelie“ a zis Vadim jignind-o pe distinsa profesoară „Cati“ și punând-o din nou sub Vanghelie cel ieșit de mult din orice garanție. Unirea celor doi a fost garantată (potrivit revistei „Kamikaze“) de o donație a lui Cornel Ciocan (din anturajul PSD) către editura lui Vadim în scopul popularizării pozitive a lui Cătălin Voicu. Încă un Ciocan în trusa de scule a lui Voicu, aflată actualmente la zdup. Rămasă pe dinafară – și față de reforma justiției și față de cei 400 de judecători care cereau CSM să se mai igienizeze puțin – dna Mona Pivniceru a revenit în forță acuzând „umilirea și degradarea“ judecătorului Costiniu prin „imobilizarea în cătușe, contrar art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului“. Dna Pivniceru ori n-a citit art. 3 ori nu l-a priceput: el se referă la tortura în arest, lucru pe care orice pivnicer treaz ar trebui să-l știe. În plus, dna Pivniceru comite o discriminare gravă socotind că încătușarea e umilitoare doar pentru un judecător dar nu pentru ceilalți arestați, dintre care unul e chiar senator. Generalizând art. 3 din codul Pivniceru, rezultă că nimeni n-ar trebui încătușat pentru a nu încălca drepturile omului de a ucide, fura, corupe și pentru a nu-i umili pe făptași. Dintre aceștia lipsește deocamdată o misterioasă „doamnă profesoară“ evocată în dosarul Voicu. Cum și în dosarul Hayssam exista un „dom’ profesor“, înseamnă că reforma învățământului există deja în rețea și că discipolii corupției își fac temele în programul „school after school“ și șpagă după șpagă.Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info













