Home Politic SRI vrea sa ne transforme pe toti in turnatori

SRI vrea sa ne transforme pe toti in turnatori

DISTRIBUIŢI

Recent elaborata si aprobata de catre CSAT doctrina nationala pentru securitate a starnit numeroase discutii si opinii pro si contra in societatea romaneasca.

Motivatia principala pentru aparitia unei asemenea doctrine ar fi apropierea de standardele serviciilor de informatii din statele membre ale NATO, acolo unde cuvantul de ordine este lupta impotriva terorismului international. In preambulul acestei doctrine de securitate nationala, se specifica urmatoarele: -Doctrina integrata de informatii, contrainformatii si securitate a NATO ofera baza conceptuala a colaborarii sistematice cu serviciile de securitate nationala ale statelor membre pentru a conveni, de comun acord, asupra informatiilor, valorilor si resurselor care necesita protectie, precum si a standardelor comune de aparare. Aceasta doctrina constituie suportul teoretic al securitatii nationale, realizata in cadrul masurilor politico-militare comune, obtinute prin culegerea si valorificarea informatiilor, respectiv informarea guvernelor asupra naturii amenintarilor si a mijloacelor de protectie impotriva acestora. Doctrina nationala a informatiilor pentru securitate furnizeaza elementele cadrului conceptual al activitatii sistemului securitatii nationale si vizeaza integrarea si coerenta politicilor si strategiilor de securitate ale structurilor nationale de informatii, inclusiv complementaritatea acestora cu esenta, principiile si conceptele fundamentale ale doctrinei Aliantei.

Doctrina nationala constituie, de asemenea, parte a ofertei de securitate a comunitatii informative a Romaniei la patrimoniul strategic al Aliantei-.

Ce urmareste oare aceasta -doctrina nationala-?

In ceea ce priveste sursele de informatii, doctrina nationala specifica urmatoarele: surse deschise, surse umane secrete, surse tehnice secrete. Ce amestec are aici parteneriatul cu societatea civila – sindicate, patronat, mass-media si ONG-uri -, nu este prea clar. Directorul Serviciului Roman de Informatii justifica aceasta doctrina prin necesitatea de a consolida structurile menite a face fata terorismului international. Respectivul parteneriat propus membrilor societatii civile prevede ca serviciile secrete sa puna la dispozitia reprezentantilor avizati ai societatii civile o serie de expertize si analize, care mai mult ca sigur ca vor fi facute publice. De ce ar dori o asemenea forma de transparenta serviciile secrete romane, nu este prea clar si motivat in acest moment, dar atata vreme cat aceste informatii nu pot fi verificate e de presupus ca opinia publica ar putea fi usor intoxicata si manipulata. Pe de alta parte, serviciile secrete urmaresc si sa profite de anumite surse gratuite de informatie din cadrul societatii civile. Analistii de politica externa au insa pareri variate pe aceasta tema. In primul rand se recunoaste ca este vorba de cerinte de aliniere la standardele sistemului de securitate al NATO, dar se specifica si ca se pune problema unui asa-zis -specific national- de care trebuie tinut cont in urmatorii ani.

Standardele NATO trebuie sa tina cont de -traditia comunista-

Analistii cred ca standardele NATO in materie de servicii secrete si circulatie a informatiei pot actiona eficient in tarile membre ale Aliantei Nord-Atlantice, pentru ca acolo traditia democratica nu a fost intrerupta de hiatusuri majore precum cei 50 de ani de comunism din tarile Europei de Est. In consecinta, cetatenii respectivelor state occidentale pot face corect diferenta intre delatiune, turnatorie si alte aspecte imorale pe care le poate lua materializarea propunerilor doctrinei nationale de securitate in Romania, in conditiile in care nici dupa 15 ani de la rasturnarea regimului comunist rolul, oamenii si arhivele fostei Securitati nu sunt nici pe departe de notorietate. Concluzia ar fi ca prevederile din doctrina nationala de securitate vor trebui sa fie dezbatute cu organismele societatii civile cu care serviciile secrete ale statului vor sa colaboreze. Prevederile respective vor trebui sa fie puse in practica treptat, dupa fiecare etapa urmand a avea loc un -bilant- al rezultatelor aplicarii acestor prevederi. Deci pozitiva si frumoasa motivare a celor care au alcatuit aceasta doctrina nationala de securitate are nevoie de studii solide de sociologie si nu numai, pe de o parte pentru a nu periclita procesul democratic din Romania, iar pe de alta parte pentru ca ceea ce vrea doctrina respectiva sa fie viabil, si nu doar un document sortit sertarelor. Deocamdata, societatea civila nu pricepe prea bine ce se vrea de la ea, daca nu cumva initiatorii nu urmaresc si scopuri mai putin transparente si, in consecinta, o noua forma de manipulare.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.