Calificativ bun pentru Odyssey Re
Agentia de evaluare Standard&Poor*s a acordat calificativul -A– pentru stabilitate financiara companiei de reasigurare Odyssey Re si subsidiarelor. Perspectivele de evolutie au fost astfel considerate stabile.
Calificativul acordat reflecta pozitia competitiva buna, imbunatatirea performantelor operationale, precum si situatia lichiditatilor, arata reprezentantii S&P*s. Analistii agentiei estimeaza ca, pe termen scurt spre mediu, veniturile Odyssey Re vor creste, rata combinata tehnica urmand sa se situeze intre 96% si 99%.
Parteneriat intre Rolls-Royce si Mitsubishi
Compania britanica Rolls-Royce Plc a anuntat, ieri, ca grupul japonez Mitsubishi Heavy Industries va participa la programul de fabricare de motoare pentru noul model de aeronava de pasageri Boeing 7E7 Dreamliner. -Mitsubishi Heavy Industries va imparti cu noi riscurile si castigurile asociate programului de productie a motorului Trent 1000, destinat avioanelor Boeing 7E7 Dreamliner-, se arata intr-un comunicat al Rolls-Royce. Compania japoneza va contribui la noile motoare prin furnizarea camerelor de combustie si a palelor turbinei.
EDF vinde participatia la Total
Firma franceza Electricite de France (EDF) va vinde participatia de 2,3% la compania petroliera Total, al patrulea producator mondial de petrol si gaze naturale si unul dintre principalii furnizori mondiali de produse chimice, pentru 2,6 miliarde de euro. EDF, care este controlata de guvernul francez, are nevoie de lichiditati pentru a-si diminua datoriile de 24 miliarde de euro si pentru a contribui la fondul national de pensii, inaintea listarii la Bursa, programata pentru sfarsitul anului 2005 sau inceputul anului 2006. -EDF vinde partea sa din Total pentru ca are nevoie de fonduri inaintea privatizarii si nu pentru ca ar crede ca actiunile Total nu vor mai creste-, a declarat Jason Kenney, analist la ING.
Preluare de peste 333 milioane de dolari
Compania austriaca EVN a semnat un acord de preluare, pentru 333,4 milioane de dolari, a 67% din actiunile societatilor de distributie a energiei electrice din Plovdiv si Stara Zagora. In luna iulie, EVN, grupul german E.ON si compania ceha CEZ au castigat licitatia organizata de statul bulgar pentru privatizarea celor sapte distribuitori de electricitate. Companiile cumparate de EVN acopera sud-estul Bulgariei, cu o populatie de 1,49 milioane, si au inregistrat, anul trecut, un profit combinat de 6,6 milioane de euro.
Pretul petrolului, influentat (si) de alegeri
Ritmul alert de crestere a pretului petrolului este favorizat de miscarile speculative pe pietele bursiere, antrenate de apropierea alegerilor prezidentiale din SUA, si nu de o oferta insuficienta pe piata, a declarat comisarul european pentru energie, Loyola de Palacio. -Presiunea asupra cotatiilor petroliere va scadea dupa luna noiembrie, cand au loc alegerile prezidentiale-, a afirmat Palacio, acuzand partile implicate in cursa electorala ca se folosesc de pretul petrolului pentru a influenta alegatorii. Cotatiile petrolului au atins, marti, niveluri record, trecand de 50 de dolari barilul.
Profitul Pepsi Bottling, in crestere
Compania americana Pepsi Bottling Group Inc., cel mai mare imbuteliator mondial al bauturilor racoritoare marca Pepsi, si-a revizuit in crestere tinta de profit pentru 2004, dupa ce a inregistrat, in trimestrul al treilea, vanzari mai mari decat estimase initial in Europa si SUA. Firma a imbunatatit limita inferioara a estimarii de profit pe actiune la 1,71 dolari. Initial, compania anuntase ca investitorii vor obtine un profit de 1,68 -1,74 dolari pentru fiecare actiune.
Liberty Media cumpara 21% din Telenet
Compania americana Liberty Media va achizitiona un pachet de 21,4% din actiunile operatorului belgian de cablu Telenet, se arata intr-un articol al cotidianului belgian -De Tijd-. Materialul mentioneaza ca Liberty Media, care va cumpara titlurile de la compania Cable Partners Europe si de la alti cativa mici investitori, este interesata sa-si creasca, ulterior, participatia la firma belgiana. Telenet ofera servicii de telefonie, Internet si televiziune prin cablu pentru cateva sute de mii de clienti din Flandra.
Avantaj Airbus in concurenta cu Boeing
Noul model de avion al companiei Boeing, 7E7, va avea de infruntat o concurenta serioasa din partea grupului francez Airbus, afirma analistii pietei. Acestia apreciaza ca proiectul Boeing 7E7, aeronava care va fi lansata in 2008, poate fi amenintat de decizia Airbus de a produce un model concurent, care poate reduce comenzile pentru 7E7 si implicarea furnizorilor in producerea aeronavei. Boeing doreste ca furnizorii sai sa suporte o mare parte din costul avionului, calculat la 10 miliarde de dolari.
Carlsberg investeste in China
Carlsberg a demarat discutiile in vederea incheierii unui contract cu Ongo Investment Pte Ltd. pentru preluarea a 34,5% din Wusu Brewery, o fabrica de bere din provincia autonoma Xinjiang, aflata in nord-vestul Chinei. Noua companie de pe piata chineza va functiona ca un joint-venture intre Carlsberg si Blue Sword Group, o companie locala din regiune. Fabrica Wusu Brewery are o capacitate de productie de aproximativ 2,5 milioane hl si o cota de piata de 60% in regiune.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















