Home Politic STIRI SCURTE

STIRI SCURTE

DISTRIBUIŢI

Restante la plata pentru membrii sectiilor de votare de la locale

Membrii sectiilor de votare organizate la alegerile locale din acest an in aproximativ 20 de localitati sucevene nu au primit, pana in prezent, indemnizatiile cuvenite, a declarat, ieri, vicepresedintele Consiliului Judetean Suceava, Stela Acatrinei. Acatrinei a raspuns unei interpelari a unui consilier judetean liberal, care a sesizat ca membrii sectiilor de votare din comuna Capu Campului nu au primit inca indemnizatiile cuvenite.

Vicepresedintele CJ Suceava a spus ca aceasta situatie se intalneste in cazul a 20 la suta din localitatile sucevene din cauza ca primarii din aceste localitati nu au inclus in bugetele pe anul 2004 cheltuielile aferente organizarii si desfasurarii alegerilor intrucat credeau ca banii cu aceasta destinatie vor fi alocati de Prefectura.

Pondere crescatoare a tinerilor in treburile UDMR

Presedintele Conferintei Tinerilor Maghiari din UDMR, Peter Kovacs, considera ca ponderea tinerilor in forurile de conducere ale UDMR tinde sa devina semnificativa. Kovacs a dat ieri ca exemplu situatia consemnata la nivelul prealegerilor Uniunii pentru Senat si Camera Deputatilor, unde s-au inscris opt candidati cu varsta sub 30 de ani in localitatile Brasov, Arad, Harghita si Satu Mare. Peter Kovacs a mai amintit ca, la ultimele alegeri locale, 33% din tinerii sub 35 de ani au fost alesi sau au fost desemnati in structuri importante de decizie in cadrul administratiei locale, tot tinerii udemeristi fiind cei care au demarat campania de strangere de semnaturi pentru candidatura liderului UDMR, Marko Bela, la prezidentiale.

-Excesul de putere- al autoritatilor, un nou motiv

Romanul de rand care considera ca autoritatile statului i-a incalcat drepturile, libertatile sau interesele sale prevazute prin lege, printr-un -exces de putere- manifestat in emiterea unor acte administrative, poate recurge la solutia instantelor de contencios administrativ pentru a cere despagubiri. In acest sens, deputatii au acceptat ieri amendamentele Comisiei juridice aduse la Legea contenciosului administrativ, initiata de senatorul PSD Antonie Iorgovan. Noile prevederi stipuleaza faptul ca acelasi tip de actiuni pot fi formulate si de catre Avocatul Poporului sau de Ministerul Public, precum si de catre prefect si de Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

Liberalii gorjeni exclusi din partid si-au gasit adapost la PUR

Liderul interimar al PUR Gorj, Valentin Mogoe, a anuntat, ieri, inscrierea in organizatia sa a unor fosti consilieri gorjeni exclusi din PNL. Este vorba despre fostul lider liberal din Gorj Gheorghe Grivei si de fostii vicepresedinti ai aceluiasi partid – Puiu Diaconescu, Sabin Popescu si Valentin Popa. Un alt liberal care s-a inscris in PUR este Dumitru Draghescu, care putea ajunge consilier judetean in cazul in care unul din cei patru exclusi din partid si-ar da demisia, el figurand pe lista prezentata in alegerile locale. Draghescu a precizat ca a plecat din PNL Gorj din cauza modului in care presedintele interimar Dan Ilie Morega conduce organizatia. De cealalta parte, purtatorul de cuvant din judetul Gorj al Aliantei, Dorel Chiritescu, a declarat pentru Mediafax ca liberalii stiau mai demult de simpatiile pe care Gheorghe Grivei si ceilalti consilieri le purtau actualei puteri. Chiritescu a afirmat ca inscrierea in PUR a acestora reprezinta inca o dovada a simpatiilor pe care fostii liberali le-au purtat si le poarta pentru PSD.

Abuzul in serviciu contra intereselor publice e act de coruptie

Abuzul in serviciu contra intereselor publice sau contra intereselor persoanelor va fi asimilat infractiunii de coruptie, iar functionarii publici care vor savarsi astfel de fapte in schimbul unor avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale risca intre 3 si 15 ani de inchisoare.

Aceasta decizie a fost luata, ieri, de deputati, care au adoptat pe articole proiectul de modificare a Legii pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.

Proiectul modifica Legea privind combaterea faptelor de coruptie, in sensul ca include in categoria infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie si abuzul in serviciu contra intereselor publice, abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor si abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi, in cazul in care functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altcineva un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

UCM zice ca UDMR nu vrea autonomie cu adevarat

Vicepresedintele UCM Tulit Attila a declarat, ieri, ca decizia consilierilor UDMR covasneni privind elaborarea unui proiect de act normativ pentru modificarea Legii referendumului demonstreaza ca UDMR nu vrea autonomie. Tulit Attila a spus ca decizia este o dovada a faptului ca UDMR vorbeste doar despre autonomie, dar nu isi asuma problematica ei. -Se folosesc de autonomie doar in campania electorala, dialogul despre autonomie este praf aruncat in ochii electoratului-, a afirmat Tulit.

In opinia lui Tulit, consilierii UDMR tergiverseaza adoptarea unei decizii clare, in timp ce candidatii Uniunii in prealegeri fac campanie electorala vorbind despre autonomie.

Lider umanist si pentru D.A., si pentru PSD

Presedintele filialei PUR Galati, Eugen Durbaca, a reusit, potrivit A.M. Press, performanta de a-si pune semnatura atat pe protocolul de colaborare cu Alianta D.A., cat si pe cel de infiintare a Delegatiei Permanente a Uniunii Nationale PSD+PUR. Astfel, Eugen Durbaca, alaturi de colegii sai umanisti, Bogdan Ciuca si Gheorghe Bugeag, face parte din Delegatia Permanenta a PSD+PUR, in timp ce acelasi Durbaca a semnat in urma cu doar doua saptamani un protocol de colaborare pe plan local cu Alianta PNL-PD.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.