Procurorul a cerut joi, la Curtea de Apel București, pedepse "mai aspre" pentru faptele de tentativă de omor și ultraj de care este acuzat Andrei Plăcintă, instanța urmând să ia o decizie în acest dosar în 7 martie.
La ultimul termen de judecată din acest dosar, procurorul a arătat în fața instanței Curții de Apel București că faptele de care este acuzat Andrei Plăcintă sunt de o gravitate sporită, din cauza perseverenței de care a dat dovadă atunci când a comis infracțiunile.
La rândul lor, avocații lui Andrei Plăcintă au arătat instanței că tot ceea ce a încercat să facă acesta a fost să scape de agresiunile pe care ar fi vrut să le facă asupra sa oamenii aflați la locul faptei și că, în aceste condiții, nu ar trebui condamnat la o pedeapsă drastică.
Andrei Plăcintă le-a spus judecătorilor că se simte într-un fel hărțuit de sistem și că, în opinia sa, nu a comis vreo ilegalitate atunci când "a încercat" să scape de agresiunea celor din jur.
Curtea de Apel București a finalizat dezbaterile în acest dosar și a amânat pronunțarea unui verdict pentru 7 martie.
Mihaela Dobrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















