Liderii organizatiilor judetene ale PSD si PUNR au semnat, ieri, un protocol de colaborare pre si postelectorala, angajandu-se sa se sprijine reciproc.
Potrivit intelegerii politice, PSD va primi sprijin total in campania electorala de la noii parteneri, care nu vor avea astfel candidati pentru parlament. In schimbul acestui sprijin, PSD s-a angajat ca dupa alegeri sa-i -ajute- pe PUNR-isti sa acceada la functii publice. -Este un parteneriat avantajos pentru toti. PUNR ne sprijina candidatii, iar noi vom promova cei mai valorosi oameni ai lor in functii publice in administratia locala si le vom acorda tot sprijinul necesar-, a declarat Dimitrie Musca, presedintele PSD Arad.
Presedintele PUNR Arad, Viorica Dutca, a declarat ca toate filialele din judet au acceptat colaborarea cu PSD, conditionand ca partidul sa nu fuzioneze.
La randul lor, umanistii aradeni, care sunt parteneri ai PSD in cadrul Uniunii Nationale PSD + PUR, sustin ca nu au nimic impotriva faptului ca protocolul a fost semnat doar cu partidul de guvernamant.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















