Home Sport Premieră: Fetele de la Oltchim – în ultimul act al Ligii Campionilor

Premieră: Fetele de la Oltchim – în ultimul act al Ligii Campionilor

DISTRIBUIŢI

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a calificat în finala Ligii Campionilor după ce a învins-o, ieri, pe ETO Gyor cu 24-20.
Echipa maghiară a promis, după meciul tur (25-25), că în România va arăta o cu totul altă față, dar suporterii îmbrăcați în verde și-au văzut favoritele chiar mai apatice decât în urmă cu o săptămână. Cu toate că au condus în debutul partidei, cu 2-0 și 3-2, unguroaicele nu au ieșit în evidență până la pauză decât prin cele două eliminări dictate împotriva Simonei Spiridon. Cele două formații au mers cap la cap, astfel că, la jumătatea partidei, tabela indica un 11-10 promițător pentru Oltchim. În minutul 45, elevele lui Radu Voina conduceau deja cu 17-13, grație în primul rând intervențiilor excelente ale Paulei Ungureanu, dar și evoluției extremei Ada Nechita, care a reușit, probabil, cel mai bun meci al carierei. Minutele de final nu au mai fost pline de emoții, așa cum ne obișnuise echipa Cristinei Neagu și a Patriciei Vizitiu, ci un adevărat cadou pentru cei 2.500-3.000 de spectatori care au umplut până la refuz arena din Rm. Vâlcea.
Ada Nechita a fost cea mai bună marcatoare a echipei noastre, cu 8 reușite, urmată de Neagu (5) și de Oana Manea (4).
În finala Ligii Campionilor, care se va juca pe 8-9 mai (meciul tur) și 15-16 mai (manșa secundă), Oltchim se va duela cu echipa Cristinei Vărzaru, Viborg, care a trecut de Larvik cu scorul general de 53-48. Din cauza capacității reduse a sălii din Rm. Vâlcea, Oltchim va disputa partida de pe teren propriu la Sala Polivalentă din București.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.