Piaţa bancară romanească se va alinia la cea europeană, iar produsele vor avea aceeaşi soartă, a declarat Mişu Negriţoiu, directorul general al ING Bank. Pană ca lucrurile să se mai liniştească, băncile mai trebuie să treacă printr-un filtru al Băncii Centrale, care va da -verde- la regulamentele interne ale fiecărei instituţii financiare în parte.
Cu toate că noile reguli de creditare impuse de Banca Naţională a Romaniei au fost luate la cunoştinţă de instituţiile financiare bancare din Romania, următorul pas nu a fost făcut. Mai trebuie ca băncile să aştepte un feed-back din partea băncii centrale pentru a primi -consimţămantul- că propriile reguli de creditare respectă cat se poate de riguros noile prevederi ale Regulamentului 3/2007. Acest lucru ar mai dura aproximativ o lună de zile. Mai precis, pană peste 30 de zile nu se vor lua credite după noul regulament. Chiar dacă pricipalii beneficiari ai creditelor fără un avans minim sunt persoanele cu venituri mari, aşa cum au recunoscut cu diverse ocazii reprezentanţii băncilor.
Potrivit noilor prevederi, băncile vor fi nevoite să includă o serie de cheltuieli, precum cele de subzisntenţă, iar după eliminarea acestora se va calcula şi gradul de îndatorare, nivelurile maxime de îndatorare urmand să fie diferenţiate pe categorii de clientelă.
Gradul total de îndatorare se va determina ca pondere a angajamentelor totale de plată decurgand din credite sau alte finanţări rambursabile în veniturile acceptate, din care s-au dedus cheltuielile.
Instituţiile de credit vor include în norme veniturile considerate eligibile, diferenţiat pe categorii de clientelă. De asemenea, normele interne vor preciza coeficienţi de ajustare în funcţie de gradul de certitudine şi de caracterul de permanenţă ale veniturilor.
Reglementările trebuie să precizeze categoriile de clienţi eligibili pentru finanţare şi procedura de calsificare a clientelei ţintă. Băncile vor defini categorii de risc de nerambursare, în funcţie de profilul de risc al fiecărei instituţii de credit.
Mai mult, insituţiile de credit vor dezvolta o metodologie de reconsiderare periodică a coeficienţilor de ajustare a veniturilor admise pentru gradul de îndatorare.
Venituri mari, credite garantate
Adepţi sau contestatari ai reducerii avansului la zero – chiar dacă unii bancheri mai admit că ar putea să facă acest lucru pentru clienţii care oferă garanţiile necesare – lumea aşteaptă să vadă în ce măsură creditul devine mai convenabil. Aşa cum recunoştea şi preşedintele general al ING, Mişu Negriţoiu, dincolo de orice regulă impusă sau nu de Banca Naţională a Romaniei, există o lege nescrisă a bancherilor, care este aplicată şi la ING: -regula noastră este că întotdeauna vom da bani celor care vor putea plăti înapoi-. De asemenea, preşedintele ING a reafirmat că nici în condiţiile de faţă banca pe care o conduce nu intenţionează să reducă avansul la zero.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















