Tenismenul Rafael Nadal a reacționat prompt la informațiile publicate de cotidianul „Marca”, spaniolii anunțând că el nu va lua startul la turneele de 1.000 de puncte de la Miami și Indian Wells. Sportivul a infirmat această variantă, menționând că este posibil să rateze aceste competiții doar în cazul în care starea fizică nu îi va permite. Cu toate că s-a declarat total împotriva suprafețelor dure, care conduc la slăbirea organismului și la accidentări serioase, ibericul este hotărât să participe la orice fel de turnee în următoarea perioadă deoarece a stat șapte luni pe bară și are nevoie de jocuri în picioare. „Intenția mea este de a merge la Indian Wells, este o prioritate de a juca acolo, dar dacă nu mă voi simți bine sau mă voi simți nepregătit, atunci va trebui să iau o decizie. Jurnaliștii nu pot cunoaște situația mai bine ca mine. Obiectivul meu este de a-mi recupera genunchiul în proporție de sută la sută și de a redeveni competitiv. Trebuie să-mi recapăt viteza și concentrarea, iar acest lucru nu este posibil în afara competiției. Cele șapte luni fără concursuri își spun cuvântul”, a declarat Rafael Nadal după ce a reușit să îl învingă pe argentinianul Sebastian Schwartzman, scor 6-2, 6-2, în turul inaugural al turneului de la Acapulco.
Cotidianul „Marca” scrisese, marți, că fostul lider mondial nu dorește să participe la turneele de la Indian Wells și Miami, ambele fiind programate în luna martie, pe suprafață dură, pentru a-și proteja organismul în vederea competițiilor de la Monte Carlo, Madrid, Roma și Roland Garros. Rafael Nadal a stat mai bine de jumătate de an în afara terenului de joc din cauza unei accidentări grave la genunchi și a revenit în competițiile oficiale la începutul lui februarie.
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















