Home Monden Botezatu: „Liuba face deja parte din viața mea”

Botezatu: „Liuba face deja parte din viața mea”

DISTRIBUIŢI

Cătălin Botezatu și-a dorit să le facă fericite pe Liuba și pe fetița ei și să uite măcar puțin de necazuri, de nevoi și de tensiuni. Ei și-au petrecut cåteva ore în mall, la magazine și la locul de joacă unde Cătălin le-a făcut fetelor toate poftele: „Liuba și fetița ei nu au fost pånă acum la un mall și m-am gåndit că le-aș face o mare bucurie să le duc la magazine, să ne jucăm, să petrecem puțin timp împreună în afara sălii de repetiții, ca să se mai relaxeze și ele. Am încercat pentru cåteva ore să consider că ele sunt familia mea, pentru că pånă la urmă Liuba face parte deja din viața mea. Nu am crezut că voi fi în stare să vibrez la problemele unui om pe care nu-l cunosc, însă în această emisiune mi-am dat fråu liber emoțiilor, am plåns, mi-am arătăt slăbiciunile, însă așa am simțit să fac, nu îmi este rușine“, povestește designerul.
Însă, după relaxare, perechile condamnate la duel s-au întors în sala de antrenamente, unde și-au luat de la capăt coregrafiile, prizele și toate problemele care apar de obicei la repetițiile îndelungate de dans.
„Ieri, am stat pe perfuzii jumătate de zi, mi-a fost rău, pentru că nu pot să dorm de la emoții, de la oboseală, de la stres.
Ca să nu pierd prea mult timp, am repetat coregrafiile cu branula la månă. Oricum, sunt bandajat la picioare, la måini, nu mai contează ce mă doare, dorința de a ajunge cåt mai departe este mai puternică decåt orice durere“, mărturisește Cătălin.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.