
Construcția parlamentului unicameral, implementarea euroregiunilor de dezvoltare și modificarea Constituției sunt în momentul de față cele mai importante chestiuni asupra cărora puterea și opoziția trebuie să descopere consensul politic, astfel încât clivajele existente din procesul posttranziție să se încheie. Pe de altă parte, modernizarea României este o realitate din ce în ce mai arzătoare, la trei ani de când ne-am integrat în familia europeană, proces fragmentat din diferite motive electorale de alianța subterană PSD-PNL. În acest sens, președintele PSD, Victor Ponta, a declarat ieri că a identificat două capcane pentru social-democrați, prima fiind bătălia internă din PSD, care a ajuns să ocupe 80 la sută din timpul său ca șef al partidului, iar a doua, ca social-democrații să dezbată temele impuse de Traian Băsescu. „Când vrem să vorbim de șomeri, apare un dosar penal cu stenograme, când vrem să discutăm legea educației, apare Boc că vrea modificarea Constituției, iar când vrem să dicutăm de pensii și salarii, apare Elena Udrea că promovează turismul. Ei ne dau teme stupide și neserioase și trebuie să ieșim din această capcană“, a spus președintele social-democraților.
În fața inamicului comun
Pe de altă parte, liderii opoziției tratează cu superficialitate aceste teme de dialog, întrucât interesul electoral și boicotarea democrat-liberalilor sunt mai presus decât interesul public. „Vreau să vă spun că lucrurile astea se vor întâmpla în continuare, pentru că Traian Băsescu și PDL știu că dacă nu ne distrug acum, noi vom câștiga următoarele alegeri. Vreau să înțelegeți că tot ce înseamnă putere în acest stat, de toate tipurile, a fost și este concentrată împotriva PSD. Nu le este frică de altcineva decât de noi“, a adăugat Ponta. La rândul său, președintele PNL, Crin Antonescu, a menționat ieri că nu este de acord cu eliminarea sintagmei „stat național“ din Constituție, precizând că propunerea PDL pentru acordarea de mandate UDMR provine din obișnuința de a da și de a lua șpagă. „Nu sunt de acord. Am mai spus că articolul 1 al Constituției României e bine alcătuit din punctul nostru de vedere și nu e cazul să suporte modificări“, a afirmat liderul liberalilor. Potrivit acestuia, „PDL s-a obișnuit cu șpaga, și dată, și luată“. Practic, spectrul opoziției tulbură apele în PSD și în PNL, astfel încât liderii acestor formațiuni încearcă să acopere aceste tensiuni, aruncând în derizoriu referendumul românilor din toamna trecută, în bătălia pe care ei o poartă cu Traian Băsescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















