Home Actualitate Criza politica indeparteaza -banii buni-

Criza politica indeparteaza -banii buni-

DISTRIBUIŢI

Încrederea străinilor în mediul de afaceri de pe plaiurile mioritice se pare că a început să scadă simţitor, din cauza crizei politice repercutate în mediul de afaceri. Aşa numiţii -bani buni-, adică aceia care se îndreaptă către economia reală încep să devină ceva -mai rari-.

Numărul proiectelor noi continuă să crească numeric, nu şi valoric, iar cele existente sunt lăsate să se dezvolte fără alte injecţii de capital. Valoarea investiţiilor străine ca aport la capitalul social al firmelor înregistrate în România s-a ridicat, în luna ianuarie, la 186,2 milioane euro, în scădere cu 29% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

La sfârşitul lunii ianuarie a anului precedent, participarea la capitalul firmelor străine a fost de 261,8 milioane euro.

Numărul de firme noi cu participare străină înfiinţate în prima lună a fost de 1.107, faţă de 811 în luna ianuarie 2006, conform datelor ONRC. Astfel, numărul firmelor cu participare străină a ajuns la finele lunii ianuarie la 13.350. Capitalul social subscris de firmele noi cu participare străină în ianuarie a fost de peste zece milioane de euro.

Cel mai mare aport de capital înregistrat în luna ianuarie, în valoare de 115,4 milioane euro, a fost realizat la Banca Comercială Română (BCR). Alte subscrieri importante de capital au fost realizate de către Bamesa Oţel Bucureşti, deţinută de investitori spanioli, respectiv 14,97 milioane de euro, în timp ce compania Siad România, cu acţionari italieni, a primit o infuzie de capital de 12,8 milioane de euro.

Stocul investiţiilor străine directe a ajuns la finele anului trecut la 30,89 miliarde de euro. Investiţiile străine au urcat în 2006 cu 41,2%, faţă de 33,8% în 2005, potrivit datelor prezentate recent de Institutul Naţional de Statistică.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.