Home Autori le adaugate de către Norel Moise

Norel Moise

1093 ARTICOLE 0 COMENTARII

Industria românească, locul 4 în UE

Producția industrială a crescut cu 1,8% în februarie, comparativ cu luna precedentă, țara noastră ajungând pe locul al patrulea printre țările membre ale Uniunii...

FMI vede o creștere economică modestă și deficit comercial mare în...

Fondul Monetar Internațional desumflă optimismul electoral exagerat al autorităților de la București. Economiștii acestora estimează că în acest an creșterea economică a României nu...

Lipsa reformelor și inflația pot amâna trecerea la euro

Lipsa reformelor economice și întârzierile în evoluția programului de convergență vor obliga România să amâne momentul adoptării euro, programat pentru 2014, a declarat ieri...

Întreprinzătorii văd o inflație mai mare și un leu mai slab...

Agenții economici resimt cel mai puternic colții pe care inflația îi înfige adânc în afacerile pe care le derulează. Într-un recent sondaj realizat de...

Băsescu: Nu fraudați bugetul asigurărilor sociale de stat!

Președintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului legea prin care a fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului privind fondurile de pensii private, pe motiv...

Fitch încadrează România la risc investițional maxim

Anunțată de economiștii Fitch încă din luna septembrie a anului trecut, schimbarea de ton în privința pericolelor unei investiții în România a avut loc....

Încă o scumpire pentru împrumuturile în lei

Așa cum au estimat majoritatea analiștilor, Banca Națională a României (BNR) a majorat, în cadrul ședinței de politică monetară de miercuri, rata dobânzii de...

Există concurență pe piața bancară românească?

Deși numărul celor care formează oferta pe piața bancară românească este destul de mare, tot mai mulți analiști se întreabă dacă nu cumva există...

Privatizarea Antibiotice mai „stă o tură”?

Se pare că privatizarea ultimului mare producător de medicamente indigen se amână până la noi ordine sau chiar noi legi și legislaturi. Cauza, fervoarea...

De ce trage Patriciu clopotele economiei mioritice?

Începută cu multă vreme în urmă, campania de denigrare a economiei mioritice făcută de miliardarul Dinu Patriciu poate părea un nonsens. Aceasta datorită faptului...

Deficitul de cont curent sporește vulnerabilitatea economiei românești

Economist Intelligence Unit (EIU) pune un diagnostic trist pentru economia mioritică în cel mai recent raport dat publicității: România este una dintre cele mai...

BCE, a zecea ratare a țintei de inflație?

Nu numai noi avem probleme cu inflația. Dacă BNR a ratat doar în ultimii doi ani ținta aceasta, "mămica" ei, Banca Centrală Europeană (BCE),...

Tăriceanu vrea centrale nucleare, dar combustibilul e pe sfârșite

Premierul Tăriceanu dovedește încă o dată că guvernează de pe altă planetă. Soluția găsită de domnia sa pentru câștigarea independenței energetice era să mai...

Dolarul a murit, trăiască aurul și petrolul!

În acest debut furtunos de an ne confruntăm cu o criză a valutelor de mare amploare. Consecințele crizei americane, căci putem acum vorbi fără...

Isărescu: Populismul te aruncă în urmă cu 2 – 3 ani

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avertizat din nou clasa politică de pericolele care pândesc echilibrele economice, mult prea încercate în ultima perioadă. "Văd pericolele...

Înmatricularea unui autovehicul, un drum anevoios

Drumul de la showroom până la înmatricularea mult-doritei mașini nu este deloc unul scurt și lipsit de obstacole. Pentru a-l parcurge în întregime îți...

Rata anuală a inflației „testează” pragul de 8%

Temerile guvernatorului Mugur Isărescu, dar și ale majorității analiștilor bancari se adeveresc: inflația anualizată "testează" pragul de 8% și foarte probabil va depăși acest...

Muncitorii străini, periculoși pentru deficitul de cont curent

Deși autoritățile de la București continuă să nu recunoască faptul că lipsa forței de muncă și-a făcut de mult simțită prezența, tot mai multe...

Comisia Europeană, decisă să spargă zidurile secretului bancar

Fraudele fiscale, printre care și evaziunea fiscală, sunt din ce în ce mai deranjante pentru Uniunea Europeană, aducând prejudicii multiple bugetelor statelor membre și...

Prognoza pe deficit de cont curent a dat greș

Celor de la prognoză nu le-au ieșit nici de această dată pronosticurile pentru deficitul de cont curent pe 2007. Conform datelor Ministerul Economiei și...

Investitorii străini dau bir cu fugiții de pe piața de capital

Datele publicate recent de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare confirmă faptul că investitorii străini dau bir cu fugiții de pe piața de capital românească.Vânzările...

Vine criza economică

Începută în vara lui 2007, prin ceea ce mulți s-au grăbit să o anunțe doar ca simple turbulențe pe piața ipotecară americană, criza economică...

Câștigăm un loc la capitolul inflație în UE

Vești pe de o parte bune, pe de alta rele, de la biroul european de statistică Eurostat: partea bună, am coborât o poziție în...

Premierul nu pricepe regulile liberei concurențe în piața auto

Discursul momentului pentru premier pare a fi sub egida dictonului "cine nu-i cu noi (Guvernul, în cazul de față) e împotriva noastră". Tăriceanu țipă...

Vosganian bravează cu deficitul

Nici nu a început bine anul 2008, că Executivul pregătește prima rectificare bugetară, unde se preconizează tăierea unor cheltuieli de peste un miliard de...

Bancherii viitorului au asociație

Economiștii-șefi ai BCR, BRD și Raiffeisen Bank, respectiv Lucian Anghel, Florian Libocor și Ionuț Dumitru, precum și directorul de investiții al Interamerican Pensii, Radu...

Mărirea pensiilor, gogoriță electorală valabilă doar în 2008

Operațiunea mărirea pensiilor, pentru ridicarea nivelului de trai, devine o nouă păcăleală cu caracter pur electoral. Sindicaliștii au descoperit că ministerul lui Păcuraru umblă...

Guvernul invită Comisia Europeană să declanșeze procesul pe taxa de înmatriculare

Încurcat în propriile socoteli, făcute propagandistic, în cel mai pur stil tovărășesc, Executivul nu mai știe ce să facă pentru a păstra banii luați...

UE nu mai vede cu ochi buni programul de convergență al...

Încă un semnal negativ pe adresa celor din Calea Victoriei vine de la Consiliul Uniunii Europene, care afirmă că "economia României dă semne clare...

Guvernatorul BNR: nu ne putem permite reducerea TVA

Șeful BNR a atras din nou atenția, într-un interviu televizat la oră de maximă audiență, că nu ne putem permite diminuarea unor taxe și...

Electrica nu-și notifică restanțierii

Într-o economie în care piața recuperatorilor de debite se multiplică progresiv, compania Electrica nu pare deloc îngrijorată de încasarea debitelor restante.În cazul în care,...

România, străină de inovația în economie

Orice manual de politici macroeconomice reliefează faptul că, chiar și în globalizare, câștig de cauză în competiția acerbă de pe piață vor avea statele...

ȘTIRILE ZILEI

Piperea: „impozite uriașe pe locuințe de la 1 ianuarie 2027, iar Guvernul încearcă să...

Europarlamentarul AUR/ECR Gheorghe Piperea avertizează că românii riscă majorări uriașe ale impozitelor pe locuințe de la 1 ianuarie 2027, ca urmare a obligațiilor asumate...

Fluxuri de procesare automatizată a evenimentelor și escaladare cu Soft2Bet

(P) Platformele digitale mari generează multe evenimente, iar nu fiecare eveniment necesită același nivel de atenție. Soft2Bet utilizează procesarea automatizată pentru a compara activitatea cu...

Medicul care a pornit și gestionat timp de șase ani proiectul noului spital Marius...

Poți tăia panglica unei clădiri, dar nu poți tăia din istoria unui proiect contribuția celor care l-au început, iar inaugurarea noului Centru de Diagnostic,...

Parlamentul repară prostia lui Bolojan privind activul net. PNL a devenit dușmanul micilor antreprenori:...

În anul 2025, fostul premier Ilie Bolojan s-a repezit și și-a asumat răspunderea pe o amplă lege care desi modifica Legea 31/1990 cu afectarea...

Salariile din Sănătate, sub presiune înainte de 2027. Sindicatele nu mai cred promisiunile lui...

Angajații din sistemul sanitar cer majorări salariale de la 1 ianuarie 2027, în timp ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță schimbarea modului de plată...

Cristela Georgescu acuză „teroarea psihologică” asupra familiei președintelui virtual

Cristela Georgescu a reacționat vehement după ce Curtea de Apel București a decis prelungirea arestului preventiv al soțului său, Călin Georgescu, cu încă 30...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Piperea: „impozite uriașe pe locuințe de la 1 ianuarie 2027, iar Guvernul încearcă să...

Europarlamentarul AUR/ECR Gheorghe Piperea avertizează că românii riscă majorări uriașe ale impozitelor pe locuințe de la 1 ianuarie 2027, ca urmare a obligațiilor asumate...
diplomat

Atenționare de călătorie pentru Republica Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească între România și Republica Bulgaria asupra faptului că în...

Zonele marine protejate ale UE: provocarea de a transforma o ambiție în realitate

-Statutul de „zonă marină protejată” nu garantează o protecție eficace. -Este puțin probabil ca obiectivele ambițioase pe care și le-a asumat UE în ceea ce...
benone moraru

Benone Moraru, primarul din Slănic Moldova, arestat preventiv

La data de 28 octombrie 2026, ca urmare a propunerii de arestare preventivă solicitată de procurorii anticorupție, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul...

Black Friday la Altex, Media Galaxy și BRICO începe pe 29 octombrie, cu trei...

Cea de-a 14-a ediție Black Friday organizată de Altex România se desfășoară în perioada 29 octombrie – 18 noiembrie, cu oferte noi în fiecare...

CITEȘTE ȘI

Sebastian Ghiță și-a dat 20 de milioane de euro pe mâna Elenei Udrea

Firmele lui Sebastian Ghită au câștigat de la Agentia pentru Protectia Mediului un contract IT de 20 de milioane de euro prin procedură de...