Home Politic Voinescu: „România are nevoie de o Constituție nouă, fără cârpeli pe ici-colo”

Voinescu: „România are nevoie de o Constituție nouă, fără cârpeli pe ici-colo”

DISTRIBUIŢI

În contextul în care dezbaterea asupra modificării Constituției se naște timid ca urmare a blocajului coaliției PSD-PNL, deputatul PDL Sever Voinescu a declarat ieri la RFI România că țara noastră are nevoie de „o Constituție nouă, radical nouă, nu de cârpirea, reșaparea ici-colo, în două-trei chestiuni a textului constituțional“. Potrivit acestuia, România se află la începutul anilor ‘60, din punctul de vedere al organizării administrativ-teritoriale. „Eu nu cred că actuala Constituție dă loc prea mult descentralizării, așa cum am avea nevoie. Eu nu cred că permite în acest moment reorganizarea teritorială foarte serioasă, așa cum nu doar că avem nevoie, avem stringentă nevoie. România, din punctul de vedere al organizării administrativ-teritoriale, se află la începutul anilor ‘60“, a spus Voinescu. În acest sens, liderul democrat-liberal a mai precizat faptul că PDL va susține trecerea la parlamentul unicameral. „Proiectul de la Guvern spune două-trei lucruri care sunt absolut de susținut și pe care noi, cei din Partidul Democrat Liberal, le vom susține fără discuție: consacră rezultatele referendumului din noiembrie 2009, ceea ce este foarte normal să se întâmple și, pe de altă parte, face câteva modificări la componența CSM, deschizând CSM mai mult spre societatea civilă și mai puțin spre castele puternic întărite din interiorul magistraturii“, a afirmat Voinescu.
La rândul său, președintele Traian Băsescu a primit, miercurea trecută, de la Guvern, propunerea de inițiere a revizuirii Constituției, pe care a trimis-o, „în calitate de inițiator al revizuirii“ legii fundamentale, spre avizare Consiliului Legislativ, urmând să o înainteze Parlamentului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.