
Situația drepturilor bănești de care mai poate beneficia senatorul Cătălin Voicu, arestat fiind, a intrat ieri în discuția Comisiei juridice a Senatului, care a înaintat-o Biroului Permanent, în contextul în care unii juriști au fost de părere că Voicu nu ar trebui să mai primească nicio sumă de la Parlament. Contactat de către reporterii „Curentului“, vicepreședintele Comisiei juridice, senatorul PDL Iulian Urban, a declarat ieri că suspendarea drepturilor bănești de care beneficiază senatorul PSD Cătălin Voicu, aflat în pușcărie, este o mare tâmpenie deoarece Regulamentul Senatului nu stipulează în lege o astfel de situație. Potrivit acestuia, dacă se va lua o astfel de decizie (n.r. – de a-i opri plata salariului), senatorul Voicu are posibilitatea să o conteste în justiție deoarece Regulamentul prevede faptul că plata indemnizației unui senator se suspendă la cerere și-n cazul în care se află în incapacitate de boală. „Ca să evităm pe viitor astfel de situații, trebuie să modificăm urgent Regulamentul Senatului. Intenția este bună, dar încalcă legea, iar intenția lui Toni Greblă (n.r. – reședintele Comisiei juridice a Senatului) este dubioasă“, ne-a spus Urban.
La rândul său, președintele Comisiei juridice, senatorul PSD Toni Greblă, a explicat că solicitarea aceasta vine în urma situației în care, până acum, senatorului Voicu nu i-a fost plătit niciun drept bănesc, iar serviciile Senatului se interesează cum ar trebui să procedeze în situația dată.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















