Home Bref ANI II

ANI II

DISTRIBUIŢI

Consultările de la Cotroceni cu liderii partidelor parlamentare privind resuscitarea ANI au decurs în stilul cunoscut: dl Băsescu i-a informat că guvernul tocmai a făcut o lege nouă pentru ANI care trebuie votată în zece zile. De acord? Sunteți OK? Simțiți-vă consultați! Toate partidele participante la apelul umanitar pentru salvarea micuței ANI au declarat că vor vota legea pe care nici n-o văzuseră. Nici dl Băsescu n-o văzuse – așa că a consultat-o telepatic. Când dl Boc i-a prezentat cele două „declarații de patrimoniu“ (avere suna cam burghezo-moșieresc) dintre care una, pentru popor, conține numărul de case, conturi, terenuri și valoarea lor iar cealaltă conține adresele secrete ale acestora pentru a respecta viața privată cerută de CC, dl Băsescu s-a amuzat: „deci înțeleg că pot să țin secret apartamentul din Mihăileanu, să nu știe nimeni“. Absolut! Abia așteptăm să vedem cât timp poate să țină dl Băsescu secretul și mai ales cât timp îi trebuie presei pentru a descoperi secretele din declarații. Mulțumindu-le public partidelor pentru participare la ședința de spiritism, dl Băsescu a taxat absența dlui Antonescu considerând că acesta e „surmenat“ și se odihnește după-amiaza pentru a ieși seara la televizor. Dl Antonescu a replicat că „PNL nu vrea să fie element de decor în acțiunile pur mediatice și partizane ale președintelui“. Asta-i piesa! Poți alege să fii actor, decor sau sufleor, dar trebuie să joci. Adevărul este că dincolo de teama sa de a rămâne decor, dl Antonescu e destul de indiferent față de ANI la a cărei pensionare anticipată a declarat că „și cu ANI și fără ANI“ e totuna. E clar că ANI nu e genul său. Cele mai eficiente animozități rămân însă cele interne iar dl Cezar Preda (PDL) a dovedit-o din plin: „nu guvernăm bine, nu facem treabă, sunt miniștri care n-au ce căuta în guvernul României“ unde „fiecare e pupila cuiva“ și unde „fiecare gram de incompetență“ va fi plătit de partid. Gram? Kilograme, poate. Criticile apărute prin cezariana dlui Preda au fost atribuite rapid dlui Băsescu. Și „pupila“? Cum singura femeie din guvern e dna Udrea, „pupila“ descrisă de dl Cezar Preda pare să se refere la ochiul dlui Băsescu și la trecerea rubicondei în dizgrație. Mă rog, zarurile n-au fost aruncate. Guvernul Boc are însă un examen mult mai greu în aceste zile: delegația FMI a venit la București și cum l-a lăsat, așa l-a găsit. Nici cheltuielile n-au scăzut, nici economia n-a crescut. Singura care a crescut este iarba. Tia Serbanescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.