Transferul lui Cristoph Metzelder de la Real Madrid la Schalke 04 i-a enervat la culme pe fanii Borussiei Dortmund, care au desființat fan-clubul germanului. „Ca urmare a recentelor întåmplări, fan-clubul oficial Christoph Metzelder FC s-a dizolvat cu efect imediat. De asemenea, nu-i vom ura noroc lui Metzelder așa cum se obișnuiește în astfel de cazuri“, se arată în comunicatul remis de suporterii Borussiei, echipă al cărei tricou a fost îmbrăcat de Metzelder în perioada 2000-2007. Fanii au acceptat transferul la Real Madrid, dar nu au putut accepta ca idolul lor să evolueze pentru marea rivală.
În trecut, fundașul a scos la vånzare, pe site-ul său oficial, tricouri cu mesaje împotriva lui Schalke 04, club pentru care va evolua în următoarele trei sezoane. Un alt amănunt interesant din cariera lui Metzelder este că și-a petrecut un sezon din perioada junioratului, 1995-1996, la echipa pentru care va evolua din vară.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















