Semn rău pentru preşedintele Băsescu: consilierul său cel mai fidel şi cel mai credibil, dna Adriana Săftoiu, şi-a dat demisia. Bănuiala că relaţiile dintre Pufuleţ (cum o alinta dl Băsescu) şi preşedinte s-au deteriorat apăruse deja în presă săptămâna trecută când la ultimele deplasări prezidenţiale peste hotare (Luxemburg şi Berlin) s-a observat absenţa celebrului său înger păzitor. Demisia dnei Săftoiu reprezintă un indicator serios că actuala criză politică a afectat instinctul de conservare al preşedintelui. Dacă într-o situaţie atât de dificilă, când e atacat din toate părţile şi ameninţat cu suspendarea, dl Băsescu îşi permite eroarea exorbitantă de a determina cel mai fidel consilier al său să-şi ia lumea în cap, înseamnă că celebrul său fler politic s-a uzat sau s-a dereglat şi începe să-l saboteze. S-ar putea ca demisia dnei Săftoiu să fi fost accelarată de cea a soţului său de la SIE – unde dl Săftoiu a fost sacrificat nevinovat. Potrivit presei, picătura care a umplut paharul dnei Săftoiu a fost însă tot dna Elena Udrea – şi tot pe bază de bileţel. Concret, un email trimis de dna Săftoiu ministrului Blaga unde comenta acidulat prestaţiile dnei Udrea a ajuns la dl Băsescu care s-a înfuriat. Dacă-i aşa, e mai mult decât o greşeală, e o prostie cât toate zilele. Cum adică, preşedintele sacrifică un om care i-a stat alături şapte ani pentru madam Udrea care l-a târât din gafă-n gafă şi din bârfă-n bârfă? Ditamai consilierul prezidenţial e urmărit şi interceptat şi n-are voie să aibă opinii critice despre -duduia- nici în intimitate? Se spune că în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie puternică. În niciun caz, două. Altminteri, se lasă cu păruială şi se sperie succesul. Ultimul sondaj CSOP confirmă că preşedintele şi-a forţat norocul şi a scăzut la 41% în încrederea electoratului şi la 38% intenţii de vot. Cum ceilalţi candidaţi nu sunt deloc mai breji, rezultă că preşedintele e pe cale să piardă competiţia cu propriul caracter înainte de-a fi excomunicat de coaliţia coruptă şi executat de presa băieţilor deştepţi. Podiumul la partide arată cam ce ne aşteaptă în caz de anticipate: coaliţii şi mai rele. PD (30%) domină clasamentul secondat de un PSD incapabil să se redreseze (18%) şi de PNG (16%) în timp ce PNL (10%) riscă să termine guvernarea la limita pragului electoral, mai ales dacă se îmbârligă cu PSD. Se zvoneşte prin ziare că avertizaţi de sondaje şi consilieri, aliaţii se gândesc, în paralel cu despărţirea, şi la o eventuală împăcare în braţele decedatei Alianţe. Vicioşi, vicioşi – dar numai necrofili nu ajunseseră! Dar se mai pot gândi oare la două lucruri deodată fără să le crape capul?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















