Primarul general Adriean Videanu a simţit pe propria piele efectele -decesului- Alianţei PNL-PD. Videanu a pierdut sprijinul politic în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) după ce 51 de proiecte propuse de acesta au fost respinse, neîntrunind voturile majorităţii consilierilor. Responsabili pentru acest lucru: reprezentanţii PNL care s-au abţinut de la vot, supăraţi pentru că nu au reuşit să treacă un proiect de hotărare prin care ar fi vrut să revoce mandatele celor cinci consilieri PLD.
-O şedinţă de partid a Alianţei-
-Alo! Sala?! Aici e şedinţa CGMB, nu şedinţa Consiliului de coordonare al Alianţei! Mergeţi la partid să vă spălaţi rufele!-, le-a transmis consilierul general PSD, Doru Giugula, reprezentanţilor PD şi PNL din cadrul Consiliului, care îşi adresau replici tăioase. Totul a pornit de la tentativa lui Videanu de a detensiona atmosfera, explicand că cei cinci consilieri PLD nu au fost revocaţi după dorinţa liberalilor pentru că nu existau înlocuitori pentru ei. Argumentele l-au întăratat pe viceprimarul liberal Ludovic Orban, care a citit printre randuri şi a constatat că -votul împotriva invalidării celor cinci mandate, care este o procedură legală, nu înseamnă numai un act de trădare, care ascunde interese meschine, ci şi o încălcare flagrantă a legii (…), precum şi o dovadă clară de trădare a intereselor Alianţei-.
A urmat apoi răzbunarea consilierilor PNL, care au vrut să îi demonstreze lui Videanu cum este să piardă cu adevărat sprijinul majorităţii în CGMB. Liberalii s-au abţinut de la vot la toate proiectele aflate pe ordinea de zi, iniţiate de primarul general al Capitalei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















