Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis cercetarea în libertate a judecătorului Florin Costiniu și a lui Costel Cășuneanu și Marius Locic, motivând că nu sunt probe certe care să arate că ei ar influența mersul anchetei, aceștia respectându-și obligațiile față de anchetatori. Completul de nouă judecători al instanței supreme arată în motivarea deciziei sale din 12 aprilie, prin care a dispus judecarea în libertate a celor trei, că gravitatea acuzațiilor, ignorarea legii și lipsa de repere morale a omului de afaceri Marius Locic nu sunt motive suficiente pentru a îi cerceta pe acuzați în stare de arest preventiv. „Comiterea de infracțiuni, chiar de o gravitate deosebită – reflectată, de exemplu, prin natura și cuantumul sancțiunii -, nu constituie, prin ea însăși, temei pentru privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului în forma detenției preventive. De asemenea, tendința de nerespectare a ordinii de drept caracterizează orice persoană care comite o faptă din sfera ilicitului penal în calitate de autor, instigator sau complice“, se arată în motivarea deciziei ÎCCJ, dată publicității luni. De asemenea, judecătorii nu au fost convinși că cei trei, fără antecedente penale, care ocupă o anumită poziție în societate și în familie, ar reprezenta în stare de libertate un pericol concret pentru ordinea publică. Totodată, completul de nouă judecători a apreciat că în sentința inițială de arestare nu a fost justificată în mod concret împiedicarea ce ar fi fost adusă de inculpați la buna desfășurare a urmăririi penale și nici nu a invocat riscul ca ei să nu se prezinte în instanță, neanalizând nici posibilitatea de a adopta o măsură preventivă alternativă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















