
După experiența profesională trăită la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan“ din Iași, purtătorul de cuvânt al acestei unități spitalicești, care în același timp este medic și deputat, Tudor Ciuhodaru, a făcut o propunere legislativă potrivit căreia pacienții cu „intoxicație etilică acută voluntară“ să suporte contravaloarea îngrijirilor medicale acordate pentru „punerea pe picioare“. Ideea i-a venit deputatului după ce, în urmă cu câteva luni, la spitalul ieșean unde este și el medic a fost adusă o femeie cu o „alcoolemie-record“, de 7,55 la mie. La aceeași unitate spitalicească a fost internat, în comă alcoolică, un bărbat care a pariat că poate să bea zece litri de țuică, vin și bere. Acestea sunt doar două dintre exemplele care l-au determinat pe Tudor Ciuhodaru să supună atenției colegilor săi această inițiativă legislativă. Deputatul spune că ponderea pacienților cu etilism acut care necesită îngrijiri medicale este semnificativă, „iar cheltuielile alocate terapiei acestor pacienți sunt importante, în contextul în care resursele materiale și umane ale sistemului medical sunt limitate“. Potrivit acestuia, „consumul excesiv de alcool reprezintă un act voluntar care dăunează sănătății și există în acest moment campanii de informare ce avertizează asupra consecințelor negative ale abuzului etanolic“. În expunerea de motive, Tudor Ciuhodaru mai arată că excesul de alcool are drept consecințe „un număr semnificativ de accidente rutiere mortale, un puternic impact social – violență, huliganism, infracționalitate, probleme de familie, excluderea din societate, precum și scăderea productivității muncii“. Ieri, senatorii din Comisia juridică au avizat favorabil inițiativa legislativă a deputatului Tudor Ciuhodaru. Cu alte cuvinte, senatorii au fost de acord cu „includerea asistenței medicale acordate în cazuri de «intoxicație etilică acută voluntară» printre serviciile care nu sunt decontate din Fondul național unic de asigurări de sănătate și a căror contravaloare să fie suportată de asigurat“. Raportul în cazul acestei inițiative legislative va fi întocmit de Comisia pentru sănătate și de cea pentru buget-finanțe, după care proiectul de lege va fi supus dezbaterii plenului Senatului. Potrivit unor statistici neoficiale, în țara noastră sunt peste un milion de alcoolici. Consumul excesiv de alcool, conform statisticilor internaționale, este corelat cu 80% dintre cazurile de sinucidere și cu 30% dintre accidentele rutiere fatale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















