Home Economic-Financiar STIRI SCURTE

STIRI SCURTE

DISTRIBUIŢI

Crestere economica de 6,9% in Rusia

Economia Rusiei a avansat cu 6,9% in perioada ianuarie-septembrie a acestui an, comparativ cu primele noua luni din 2003, se arata intr-un raport al Ministerului Economiei. In perioada ianuarie-septembrie a anului precedent, economia Rusiei a avansat cu 6,5% fata de primele noua luni ale lui 2002. Autoritatile din Rusia estimeaza ca avansul PIB va fi cuprins, in acest an, intre 6,9 si 7,1%, usor mai scazut decat nivelul de 7,3% inregistrat in 2003.

Echipamente nucleare pentru China

Statele Unite ar putea autoriza vanzarea de reactoare nucleare pe piata chineza, operatiune interzisa pana in prezent din cauza riscului proliferarii nucleare, a declarat, ieri, la Beijing, un oficial american. -Ne vom pronunta in urmatoarele luni asupra acestei chestiuni-, a declarat presedintele Comisiei americane pentru reglementare in domeniul nuclear, Nils Diaz. -Procesul este acum relativ simplu, n-am intampinat pozitii opuse in privinta acestei chestiuni-, a spus Diaz.

Profitul LG Electronisc a crescut cu 33%

Profitul companiei sud-coreene LG Electronics a crescut, in trimestrul trei, cu peste o treime fata de aceeasi perioada a anului 2003, datorita vanzarilor-record de telefoane mobile, dar a scazut cu mult fata de trimestrul anterior, in urma reducerii preturilor la ecranele plate. LG Electronics, cel de-al saselea producator mondial de telefoane mobile, a beneficiat de avansul vanzarilor de telefoane mobile de ultima generatie (3G), castigand comenzi in valoare de mai multe milioane de dolari de la firmele Hutchinson Whampoa din Hong Kong si Orange.

Investitiile din Serbia depasesc estimarile

Nivelul veniturilor obtinute de Serbia din vanzarea activelor de stat si din investitiile straine directe va depasi estimarile anterioare pentru acest an, potrivit ministrului sarb de Finante, Mladjan Dinkic. Acesta a anuntat ca investitiile straine directe si sumele obtinute din privatizare vor atinge 890 milioane de dolari in 2004, in crestere cu 200 milioane de dolari fata de prognozele autoritatilor, dar mult sub nivelul de 1,3 miliarde dolari inregistrat in anul 2003.

Profitul Kraft Foods, in scadere usoara

Profitul grupului american Kraft Foods, cel mai mare producator alimentar din America de Nord, a scazut cu 3,8% in trimestrul al treilea al anului, in urma cresterii cheltuielilor de promovare pe piata si a costurilor materiilor prime. Compania detinuta in majoritate de producatorul de tutun Altria Group a anuntat ca profitul sau pe trimestrul al treilea a scazut la 779 milioane de dolari, de la 810 milioane de dolari in aceeasi perioada a anului 2003.

IBM stagneaza din cauza platilor compensatorii

Compania americana International Business Machines (IBM) a anuntat, la inceputul acestei saptamani, ca profitul sau net pe trimestrul al treilea s-a mentinut constant, in urma unor plati compensatorii acordate angajatilor dupa un proces legat de sistemul de pensii. Reprezentanti din conducerea companiei au declarat insa ca previziunile legate de profitul pentru intregul an sunt optmiste. In trimestrul al treilea, profitul net al companiei a atins 1,8 miliarde de dolari, fata de 1,79 miliarde de dolari in aceeasi perioada a anului precedent. IBM a fost nevoita sa plateasca despagubiri de 320 milioane de dolari unui numar de angajati defavorizati in urma instituirii, in anii *90, a unui sistem de pensii care a permis companiei sa economiseasca fonduri importante.

BP isi vinde participatia la un perimetru de gaze

Compania British Petroleum (BP), numarul doi pe plan mondial in productia de petrol, a anuntat, ieri, ca vinde participatia sa la campul de explorare a gazelor naturale de langa localitatea norvegiana Ormen Lange. BP a adaugat ca spera ca acordul de cumparare sa fie semnat pana la sfarsitul acestui an, urmand sa fie finalizat in primele luni ale lui 2005. -Pachetul de actiuni detinut de BP la Ormen Lange este minoritar si nu are valoare strategica, iar compania a decis sa-si foloseasca resursele pentru proiecte mai importante-, a declarat directorul diviziei norvegiene a BP, Scott Kerr.

Calificativ -A+- pentru Aviva

Agentia internationala de evaluare A.M. Best a acordat calificativul -A+- (superior) pentru stabilitate financiara grupului britanic Aviva. Asadar, perspectivele de evolutie pentru acest calificativ sunt stabile.

-Acordarea acestui calificativ se bazeaza pe pozitia competitionala de exceptie, performantele financiare deosebite si cu o capitalizare adecvata bazata pe risc-, considera analistii A.M. Best. Grupul Aviva este unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii de asigurari din Marea Britanie, situandu-se in primele 10 locuri pe diferite piete de profil europene.

Goodyear, fabrica anvelope din nisip vulcanic

Inginerii si oamenii de stiinta de la Goodyear Tire & Rubber Company continua sa dezvolte produse unice, care folosesc in mod pozitiv bioprodusele scurgerilor de lava. Unul din elementele-cheie din noile anvelope Goodyear Assurance, dotate cu Tehnologia TripleTred, este nisipul vulcanic, folosit in Zona de Gheata a anvelopei, pentru a crea o suprafata aspra pe banda de rulare. Pe masura ce anvelopa este folosita, pietricelele nisipului vulcanic dezvolta cavitati microscopice care actioneaza ca niste mici lamele de tractiune pentru o mai buna aderenta pe suprafete alunecoase.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.