HULIGANI. Trei suporteri ai echipei Gloria Bistriţa au interdicţie să mai intre pe stadioanele din ţară după ce au comis fapte de huliganism la meciurile formaţiei ardelene, au primit avertismente şi amenzi de la jandarmi şi apoi au recidivat. Totodată, nou-înfiinţată galerie a echipei ardelene a intrat şi ea în conflict cu jandarmii după ce respectivii suporteri au fost amendaţi în timpul meciului cu Poli Timişoara cu suma totală de 3.400 de lei.
LICENŢE. Grupările Jiul Petroşani (Liga I), Industria Sarmei Campia Turzii, FC Delta Tulcea, FC Caracal şi Minerul Lupeni (toate Liga a II-a) nu vor primi licenţa pentru sezonul 2007/2008, deoarece nu au prezentat pană la termenul limită documentaţia de licenţiere. Luni, a fost ultima zi pentru depunerea documentaţiei în vederea obţinerii licenţei pentru sezonul competiţional 2007-2008.
LICITAŢIE. Obiecte ale unor foşti şi actuali sportivi ca Bogdan Lobonţ, Florin Răducioiu, Florin Prunea, Leonard Doroftei, Andreea Răducan, Gabriela Szabo, Monica Iagăr şi Otilia Bădescu vor fi scoase la licitaţie în scopuri caritabile miercuri, în cadrul acţiunii -Împreună astăzi pentru sportivii de ieri-. Fondurile obţinute în urma licitaţiei vor fi acordate în totalitate sportivilor cu probleme de sănătate. La eveniment vor lua parte personalităţi ale vieţii politice, culturale, diplomatice, oameni de afaceri, vedete din show-bizz şi mass-media.
RECORD. Sportiva australiană Lisbeth Lenton a stabilit marţi la Sydney un record mondial în proba de 100 metri liber, cu timpul de 52 de secunde şi 99 de sutimi, în cadrul unei întreceri de nataţie între reprezentativele Australiei şi Statelor Unite ale Americii.
DISCUŢII. Vicepreşedintele Federaţiei Bulgare de Fotbal (BFU), Iordan Lecikov a declarat că este necesară o schimbare la nivelul băncii tehnice a echipei naţionale, situaţia selecţionerului Hristo Stoicikov urmând să fie discutată la următorul Comitet Executiv, care va avea loc în această lună. Naţionala Bulgariei a remizat săptămâna trecută, scor 0-0, cu reprezentativa Albaniei, pe teren propriu, în grupa G a preliminariilor CE 2008, din care face parte şi România.
CONFRUNTARI. Bătaia care a avut loc duminică, în zona centrului comercial Plaza România, între suporterii rapidişti şi stelişti a fost programată prin intermediul internetului după modelul huliganilor britanici, informează site-ul oficial al fanilor giuleşteni. Jandarmeria Română a anunţat luni, într-un comunicat de presă, că doar 24 de persoane din cele implicate în incident au fost conduse la secţiile 21 şi 22 Poliţie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















