
Problemele se țin lanț pentru miliardarul Remus Truică. Afaceristul riscă să piardă domeniul de la Snagov din cauza unei datorii de 3 milioane de euro la bancă, potrivit B1.ro. Deși are în plan investiții uriașe în energia solară, se pare că Truică a uitat să-și plătească ratele la un credit mai vechi, iar acum este executat silit.?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿ Palatul de la Snagov a ajuns de vânzare, lucru recunoscut și de Irina, mama gemenelor lui Remus Truică. Asta după ce miliardarul a contractat în 2008 un credit de 3 milioane de euro pentru care a garantat tocmai cu impresionanta vilă. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Pentru că în tot acest timp nu a avut grijă să-și restituie datoria, Truică a fost dat în judecată de bancă. Afaceristul a pierdut însă procesul, iar acum a ajuns să fie executat silit. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Paradoxal sau nu, Remus Truică are de gând să investească în următorii ani un miliard de euro într-o nouă afacere. Este vorba despre un proiect eco, din domeniul energiei panourilor solare. Aceasta nu este însă prima dată când Truică ajunge prin tribunale din cauza datoriilor neplătite. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Omul de afaceri a mai fost dat în judecată în ianuarie de firma de la care și-a cumpărat mobila pentru decorarea biroului din casa situată pe domeniul Snagov. Atunci, instanța a decis ca Remus Truică să plătească aproape 100.000 de lei pentru că nu a plătit marfa primită.
Olga Dumitrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















