Eliberatori și eliberați

8 mai pentru occidentali, 9 mai pentru ruși rememorează încheierea celui mai distrugător război din istoria Europei, prin capitularea necondiționată a celui de-al treilea Reich. Nu însă și sfårșitul celui de-al Doilea Război Mondial, care s-a produs în septembrie 1945, odată cu capitularea, tot necondiționată, a Japoniei și după ce fuseseră aruncate, în august, două bombe atomice la Hiroshima și Nagasaki. Ziua Victoriei, celebrată prin parada militară din Piața Roșie, nu este așadar ziua victoriei finale, iar texte romånești, inclusiv oficiale, de ultimă oră, se grăbesc și greșesc cånd datează încheierea carnagiului în luna mai.
De la momentul istoric au trecut 65 de ani, dar distanțarea în timp nu a dus la o percepție și o judecată mai calme a evenimentelor și semnificațiilor. „Preliminariile războiului“, cum le-a numit Gafencu, sunt diferit interpretate: dictatul de la München, pactul Ribbentropp-Molotov rămån viu controversate. Documentele privind tragedia de la Katyn au fost abia în ultimele zile predate masiv Poloniei de către Rusia. Unii contestă date esențiale sau chiar neagă Holocaustul. În țările din fosta Europa Răsăriteană, lumea se întreabă dacă venirea Armatei Roșii a însemnat pentru ele o eliberare sau înlocuirea unei ocupații cu alta. Înțelegerile dintre „cei trei mari“ Aliați produc în continuare amărăciune sau indignare în națiunile pe care Occidentul le va numi „captive“ ori „satellite“ și care abia după 1989-1990 se vor considera eliberate de aceste epitete ofensatoare. În Grecia, și nu numai, ziare, dar și politicieni, ridică, și pe fondul crizei, problema reparațiilor de război pe care Germania ar trebui să le mai plătească. Între Rusia și Japonia continuă dialogul  pentru încheierea Tratatului de pace, care depinde de rezolvarea disputei privind apartenența unor insule din arhipelagul Kurilelor. Fapte ale războiului sunt interpretate diferit sau răstălmăcite. Iar din cånd în cånd, războiul mai produce victime omenești, în explozia incidentală a bombelor rămåse active după 65 de ani. Cortegiul de urmări nefaste ale războiului încă nu s-a încheiat.
Între timp, s-a mai consumat un război mondial, cel „rece“, iar războiul împotriva terorismului internațional proclamat de către fostul președinte al SUA a căpătat alt nume, dar are neșansa să se prelungească. Și alte războaie, locale, „înghețate“, civile, asimetrice, atipice, economice etc, ca și o cursă a înarmărilor prea puțin „reglementată“ prin tratate țin lumea în încordare și insecuritate.
Grandoarea manifestărilor comemorative de la Moscova semnifică faptul că pentru Rusia, aflată în plin proces de redefinire a identității sale naționale și de recuperare a unui statut internațional de prim rang, Ziua Victoriei se constituie într-un simbol al acestor eforturi și un puternic liant național. Interpretările felurite ale evenimentelor de acum 65 de ani și dinamica geopolitică a momentului și-a pus amprenta asupra aniversării din acest an. Deși invitați la Moscova, liderii Aliaților occidentali – SUA, Marea Britanie și Franța, s-au scuzat politicos și neconvingător pentru absență. A fost, în schimb, cancelarul Germaniei, stat cu care Federația Rusă are relații deosebite. Din Romånia nu a participat niciun înalt official, ci un personaj istoric – Mihai I. Nici Republica Moldova nu a fost reprezentată la cel mai înalt nivel. În statele continentului, 9 mai a fost Ziua Europei, care a eclipsat Ziua Victoriei din spațiul CSI.
9 mai nu a fost, în acest an, și o zi a reconcilierii între protagoniștii – de fapt, ironie istorică – între eliberatorii și eliberații în cel de-al Doilea Război Mondial. Apariție remarcată în Piața Roșie, cancelarul Angela Merkel a ținut să explice că acest gest arată că „Rusia și Germania au învățat din istorie și pot trăi în pace și prietenie“.